Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa derulează o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de proiectare şi executare la sursele de apă ale municipiului Târgovişte. Valoarea contractului este estimată la 26,55 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare publicat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Proiectul preliminar prevede efectuarea de lucrări de reabilitare şi extindere la sursele de apă, reabilitări aducţiuni, reabilitare şi extindere rezervoare de apă, reabilitare staţie de clorinare, dezafectare şi demolare structuri vechi, testare şi menţinerea lucrărilor în regim de exploatare.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, având drept criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 22 noiembrie 2011. Durata contractului este de 21 de luni de la atribuire.
Lucrările sunt finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS M).








































