Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

RMGC a rămas fără certificat de urbanism

F.A. Ştirile Zilei /

Tribunalul Cluj a anulat, printr-o sentinţă definitivă, certificatul de urbanism eliberat de către Consiliul Judeţean Alba, în 2007, pentru Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), şi care a expirat la sfârşitul lunii iulie 2008, informează un comunicat al companiei româno-canadiene. Potrivit sursei citate, "RMGC va solicita un nou certificat de urbanism de la Consiliul Judeţean Alba la momentul potrivit".

"Certificatul de urbanism este un act de informare prin care autorităţile aduc la cunoştinţa solicitanţilor cerinţele de urbanism şi avizele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Acest document nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţie, pentru această activitate fiind necesară existenţa unei autorizaţii de construcţie", se precizează în comuniarea RMGC.

Acţiunea în instanţă a fost promovată de către Alburnus Maior şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu (CIDRM), iar certificatul de urbanism este suspendat de drept până la soluţionarea irevocabilă a litigiului.

De-a lungul timpului, mai multe organizaţii ecologiste s-au opus cu vehemenţă proiectului din România al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), invocând faptul că exploatarea aurului şi tratarea acestuia prin utilizarea cianurii poate distruge ireversibil mediul şi fauna din zonă. Academia Română s-a declarat contra proiectului, iar UNESCO a reclamat faptul că ruinele cetăţii romane Alburnus Maior ar urma să fie distruse.

Oficialii RMGC au respins categoric aceste afirmaţii, declarând, în nenumărate rânduri, că impactul asupra sitului arheologic va fi inexistent, informează Agerpres.

RMGC a anunţat că, în cazul primirii avizului de mediu pentru demararea proiectului minier aurifer, va utiliza o suprafaţă de exploatare de 12,5 kilometri pătraţi, în urma procesării zăcămintelor fiind estimată o producţie de 300 tone de aur şi circa 1.400 tone de argint, în 16 ani. Estimările companiei vorbesc despre faptul că proiectul minier va produce 1.200 de locuri de muncă în faza de construcţie a minei şi alte 600 permanente după ce proiectul va deveni operaţional.

Compania RMGC a fost înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,3 la sută, Gabriel Resources - cu 80 la sută, şi alţi acţionari minoritari - cu 0,7 la sută. Gabriel Resources este o companie minieră cu sediul în Canada şi listată la Bursa din Toronto, dedicată mineritului responsabil şi dezvoltării durabile a comunităţilor în cadrul cărora îşi des-făşoară activitatea.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional