Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

România, al treilea declin lunar al lucrărilor de construcţii

A.M. Ştirile Zilei /

(Sursa foto: Twitter)

(Sursa foto: Twitter)

Lucrările de construcţii în România au înregistrat, în luna iunie 2018 comparativ cu luna mai 2018, un declin de 0,8%, acesta fiind al treilea declin lunar al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Eurostat.

Comparativ, în zona euro, lucrările de construcţii au crescut cu 0,2% de la o lună la alta, iar la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcţii au înregistrat un avans de 0,6%. Statele membre cu cel mai puternic avans al lucrărilor de construcţii, de la o lună la alta, au fost: Ungaria,7,2%, Slovacia, 4,5%, şi Franţa, 3,8%. Cele mai mari scăderi ale lucrărilor de construcţii au fost înregistrate în: Slovenia (minus 5%), Germania (minus 3,2%) şi România (minus 0,8%), relatează Agerpres.

În ritm anual, luna iunie 2018 comparativ cu luna iunie 2017, lucrările de construcţii au crescut cu 2,7% în Uniunea Europeană şi cu 2,6% în zona euro. Cu excepţia Bulgariei, lucrările de construcţii au crescut în toate statele membre, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Ungaria, 28,3%, Polonia, 24,2%, şi Cehia, 8,9%. În România lucrările de construcţii au înregistrat un avans anual de 2,3%, conform surselor citate.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică, în iunie 2018, comparativ cu mai 2018, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 14,6% iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total cu 0,8%. De asemenea, datele INS arată că în iunie 2018, comparativ cu iunie 2017, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută, a crescut pe total cu 0,9%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 2,0% creştere reflectată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 25,9%.

În primele şase luni din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,1%, ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,1%

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional