Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

"RPF Development" a cumpărat două terenuri de 10.000 mp în Capitală pentru investiţii imobiliare

N.I. Ştirile Zilei /

"RPF Development" a cumpărat două terenuri de 10.000 mp în Capitală pentru investiţii imobiliare

Fondul de investiţii Romanian Property Fund Development (RPF) a achiziţionat două terenuri în Capitală, în zonele Parcul Carol şi Dristor, cu o suprafaţă totală de 10.000 metri pătraţi, în vederea dezvoltării unor proiecte imobiliare, au declarat pentru NewsIn, reprezentanţii companiei.

"Am achiziţionat deja nişte terenuri în zonele Dristor şi Parcul Carol din Capitală, cu o suprafaţă totală de 10.000 metri pătraţi în vederea construirii unor noi proiecte imobiliare. Aceste proiecte fac parte din suma de 100 milioane euro pe care am anunţat că o vom investi în Româ-nia în următorii trei ani", au declarat reprezentanţii RPF, prezenţi la a VI-a ediţie a Târgului Internaţional de Apartamente Condominium.

RPF Development este şi dezvoltatorul proiectului rezidenţial Vitan Residence din Capitală, care a necesitat investiţii de circa 30 milioane de euro. Proiectul cuprinde trei imobile, respectiv 187 de apartamente cu o suprafaţă totală de 20.476 metri pătraţi.

Complexul Vitan Residence este situat în cartierul Vitan din Bucureşti în apropiere de Bucureşti Mall. Lucrările de cons-trucţie la acest proiect au început în luna ianuarie 2008 şi se vor finaliza până în octombrie 2009.

A VI-a ediţie a Târgului Internaţional de Apartamente Condominium se des-făşoară în perioada 25-28 septembrie 2008, la Palatul Parlamentului din Bucureşti. La acest târg sunt prezentate peste 60 de proiecte imobiliare, care includ pes-te 20.000 de apartamente noi, cu preţuri cuprinse între 780 euro/mp şi 3.000 euro/mp.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional