Compania Schaeffler România, subsidiară locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de peste 12 miliarde de euro şi 84.000 de angajaţi, va încheia anul cu 4.400 de angajaţi. "Până acum am reuşit să creştem numărul de angajaţi cu 250 de persoane faţă de finele anului trecut", a explicat Soprin Poteraş, directorul general al companiei.
Schaeffler şi-a bugetat pentru anul viitor investiţii de 39 de milioane de euro în construcţia a două noi hale care totalizează circa 6.500 de metri pătraţi. Hala de logistică ar urma să aibă 3.500 de metri pătraţi, iar cea de cercetare - dezvoltare - unde urmează să fie testate produsele companiei - circa 3.000 de metri pătraţi. "Ne propunem o creştere a numărului de angajaţi anul viitor cu 150 de persoane", a explicat sursa citată. "Investiţia într-un angajat, pentru a ajunge la nivelul dorit de companie se ridică la circa şase salarii, ceea ce s-ar traduce prin şase luni de şcolarizare", explică Poteraş.
Compania, care deţine o fabrică la Cristian, vrea să ajungă la afaceri de 367 de milioane de euro, în creştere cu circa 8% faţă de anul anterior, în timp ce pentru anul viitor este bugetată o creştere de şase puncte procentuale, până la aproape 390 de milioane de euro.
Sorin Poteraş a fost numit la conducerea fabricii braşovene a grupului Schaeffler la începutul lunii octombrie, el având experienţa conducerii unei alte fabrici a grupului, cea din Momo, Italia, între anii 2011 şi 2014. El l-a înlocuit în această funcţie pe Alexandru Blemovici, care de la 1 octombrie a preluat conducerea departamentului "Supply Chain Management & Operations Industrial" la centrala grupului în Germania.
Compania lucrează pentru toţi marii producători din industria auto şi din domeniul energiei eoliene. Până acum, investiţiile companiei în centrul din Cristian au depăşit 500 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind realizate până în 2008.