Până în prezent, în Sectorul 1 au fost finalizate lucrările de reabilitare termică la peste 130 de blocuri din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Ion Mihalache, Aviaţiei, Floreasca şi Băneasa. "Peste 7.000 de familii din Sectorul 1 vor simţi mai puţin în această iarnă efectele crizei economice. Locatarii din cele peste 130 de imobile reabilitate termic gratuit plătesc facturi la întreţinere cu până la 50% mai mici. Vom intensifica programul de reabilitare termică a blocurilor în 2011, pentru ca un număr cât mai mare de familii din Sectorul 1 să locuiască în imobile cu aspect urbanistic plăcut, să beneficieze de un confort termic sporit în locuinţe şi să plătească facturi pe jumătate la întreţinere", a declarat domnul Andrei Chiliman, Primarul Sectorului 1.
Potrivit sursei citate, lucrările de reabilitare termică a blocurilor constau în: termoizolarea pereţilor exteriori; termoizolarea planşeului peste ultimul nivel; termoizolarea planşeului peste subsol sau a pardoselii dispuse pe sol în cazul clădirilor fără subsol; termo-hidroizolarea teraselor; modernizarea uşilor/ferestrelor aferente părţilor comune; intervenţii la conductele şi armăturile cu pierderi din subsol/canal termic; modernizarea ferestrelor/şilor exterioare; montarea de repartitoare de costuri şi de robinete termostate pe corpurile de încălzire din apartamente. Prin reabilitarea termică pierderile de căldură sunt reduse cu 80%.
Reabilitarea termică a blocurilor reprezintă începutul unui proces complex, de regenerare urbană a Sectorului 1. Izolarea termică a blocurilor reprezintă prima etapă din "Strategia 2012 Sectorul 1".