Ieri a fost inaugurată în Sectorul 1 clinica de Microchirugie Reconstructivă - Unitatea Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Valoarea totală a lucrărilor de investiţii, asigurată în totalitate de la bugetul local al Primăriei Sectorului 1, a fost de 18 milioane de lei. De asemenea, a fost alocată suma de 600.000 de euro pentru lucrări de reparaţii şi modernizări.
Noua unitate de la Spitalul de Urgenţă Floreasca este dotată cu instalaţii de producere şi distribuţie fluide medicale (oxigen, protoxid, vacuum), instalaţii de climatizare-ventilaţie, instalaţii auxiliare video, voce, date şi securitate la incendii. De asemenea, secţia beneficiază din punct de vedere medical de echipamente şi dispozitive de ultimă generaţie, fiind din acest punct de vedere comparativă cu clinici de renume din Europa şi pe plan mondial. Cu această ocazie, a fost amenajată şi modernizată Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, dar şi Amfiteatrul din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Primarul Sectorului 1, domnul Andrei Chiliman, îşi propune să continue lucrările de reabilitare şi modernizare a unităţilor medicale din sectorul şi în anul 2010. Astfel, vor avea loc investiţii majore la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", Spitalul Clinic "Sfânta Maria", Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Un alt obiectiv important este construirea primei clinici de chirurgie cardiovasculară şi pediatrie de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", destinată copiilor cu malformaţii cardiace.
Lucrările de consolidare şi modernizare derulate de Primăria Sectorului 1 au început în anul 2005, iar timp de peste 4 ani, opt spitale aflate în administrarea Primăriei au fost transformate în clinici moderne cu aparatură de ultimă generaţie. Printre acestea se numără Spitalul Clinic de Nefrologie "Carol Davila", prin construirea unui nou Centru de Hemodializă, dar şi de cele de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie "Filantropia", respectiv Complexul Multifuncţional "Caraiman"- primul şi unicul centru medical deschis în România de o autoritate locală.





































