Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Sectorul 3Aproape 2.800 de persoane au declarat în Sectorul 3 dobândirea unui imobil

C.P. Ştirile Zilei /

La nivelul Sectorului 3, în acest an 2.795 de persoane fizice şi juridice au solicitat intrarea în legalitate, ca urmare a achiziţionării unui imobil. Aceasta deoarece, potrivit legii, persoanele care intră în posesia unui bun imobil au obligaţia să se prezinte la direcţia impozite şi taxe locale a sectorului în care se află bunul dobândit pentru stabilirea impozitului. Declaraţia se poate face în termen de 30 de zile de la obţinerea lui fără a fi sancţionat contravenţional, potrivit unui comunicat remis de Primăria Sectorului 3.

Conform aceleiaşi surse, contribuabilii care au dobândit un imobil prin vânzare-cumpărare, donaţie sau prin oricare altă modalitate, trebuie să se prezinte la Direcţia Impozite şi Taxe Locale, cu o serie de acte. Astfel, persoanele fizice vor prezenta actul de dobândire (original şi copie), procesul verbal de predare-primire /proces verbal de punere în posesie/proces verbal de recepţie finală, însoţit de autorizaţia de construire (original şi copie), schiţa apartamentului/fişa cadastrală (original şi copie), buletinul sau cartea de identitate (original şi copie). Persoanele juridice vor furniza declaraţia de impunere completată şi ştampilată având menţionată valoarea de inventar a clădirilor înregistrată în contabilitatea contribuabilului, actul de dobândire (copie conform cu originalul, semnată şi ştampilată), fişa bunului imobil, nota contabilă sau balanţa de verificare la declararea întarziată, delegaţie semnată şi stampilată; buletinul sau cartea de identitate al delegatului (original şi copie), respectiv copie CUI.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional