La nivelul Sectorului 6, din totalul de 29 de şcoli generale, mai sunt în derulare lucrări de reabilitare în trei unităţi cuprinse în programul cu finanţare de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 6.
Conform aceloraşi surse, în perioada verii au fost efectuate lucrări de reparaţii la unităţile de învăţământ, lucrări ce au vizat instalaţiile de încălzire, terasele şi şarpantele. La unităţile de nivel liceal au fost introduse inclusiv sisteme de supraveghere, monitorizare, înregistrare şi alarmă. Astfel, toate cele 28 de grădiniţe şi cele 13 licee din Sectorul 6 au deţinut şi vor avea în continuare autorizaţii sanitar-veterinare de funcţionare, au precizat reprezentanţii Primăriei Sectorului 6.