Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Sectorul 6Posibilităţile de dezvoltare sunt spre marginea oraşului

Articolul integral este publicat în Revista Bursa Construcţiilor nr.1/2011 Ştirile Zilei /

Simona-Ingrid Didoacă, şef al Serviciului Autorizaţii în Construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 6

Simona-Ingrid Didoacă, şef al Serviciului Autorizaţii în Construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 6

Simona-Ingrid Didoacă, şef al Serviciului Autorizaţii în Construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 6

Autorizaţiile emise de Primăria Sectorului 6 nu au mai vizat în cursul anului 2010 construcţii mari, ci în principal locuinţe unifamiliale şi modificări interioare în apartamente, ne-a spus doamna Simona-Ingrid Didoacă, şef al Serviciului Autorizaţii în Construcţii din cadrul Primăriei Sectorului 6.

Un număr de 886 autorizaţii au fost eliberate în 2010, faţă de 1019 câte au fost emise în 2009. Nu numai numărul investiţiilor, dar şi valoarea acestora a scăzut.

Doamna Didoacă ne-a precizat: "Lumea a avut mai puţini bani să investeas­că, deşi a existat un curaj mai mare în 2010 decât în 2009 pentru proiecte mai importante. Anul trecut au fost autorizate foarte multe modificări interioare în apartamente, pentru creşterea gradului de confort. De asemenea, s-au autorizat mai multe locuinţe unifamiliale, cu un regim de înălţime de P+2". În anul care a trecut s-au realizat şi unele investiţii în spaţii de birouri în zona podului Grozăveşti.

Spaţii mai mici pentru servicii

Chiar dacă giganţii de retail s-au dezvoltat din ce în ce mai mult pe piaţa din România, în 2010 s-a remarcat o revenire a magazinelor de tip chioşc în pieţe agroalimentare.

"Mărirea în cadrul pieţelor a numărului de chioşcuri denotă accentuarea sărăciei. Lumea nu mai are tendinţa de a-şi crea un magazin mai mare, merge pe ceva cu câştig mai mic, dar imediat", apreciază doamna Didoacă. Retailerul Carrefour a investit în transformarea complexelor comerciale din interiorul pieţelor tradiţionale din sector în complexe asemănătoare cu hipermarket-urile, însă la o scară mai mică.

În privinţa sectorului de servicii, în 2010 s-a constatat o scădere a interesului pentru crearea de noi spălătorii auto, în schimb s-au dezvoltat staţiile de verificare tehnică a maşinilor de cartier, în special pe Prelungirea Ghencea.

Binecunoscutul lanţ de magazine german, LIDL, a intrat puternic pe piaţa din România, făcându-şi prezenţa şi în Sectorul 6, preluând şi extinzând magazine ale căror încasări au scăzut în acest an.

Articolul integral este publicat în Revista Bursa Construcţiilor nr.1/2011

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional