La nivelul Sectorului 6, au fost emise 472 autorizaţii de construire de la începutul anului 2010 şi până în prezent, cu aproximativ 100 mai puţine, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectroului 6.
Totuşi, odată cu începutul verii, domeniul construcţiilor pare să-îşi fi revenit. În ultimele luni s-a remarcat o creştere a numărului cererilor pentru obţinerea autorizaţiilor de construire.
Astfel, în iunie şi iulie 2010, Primăria a emis 114 autorizaţii de construire, dintre care 102 au fost acordate pentru extinderi de locuinţe şi construcţii noi. Peste 250 de autorizaţii, au fost eliberate, însă, pentru lucrări mici: anexe gospodăreşti, împrejmuiri, demolări, branşamente, staţii emisie recepţie în reţelele de telefonie mobilă, internet şi cablu.