Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii
Creşterea sectorului de construcţii în acest an este improbabilă, dar anul 2011 poate aduce o stabilizare a pieţei şi poate genera premisele unei creşteri în 2012.
În pofida unor semnale pozitive în luna decembrie, anul 2010 a înregistrat în ansamblu o contracţie de 17% a producţiei realizate la nivel de sector, comparativ cu anul precedent, ajungând la 9,7 miliarde euro de la 11,7 miliarde euro. Comparativ cu anul de vârf 2008, contracţia este de 37%, a precizat domnul Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).
Din perspectiva resurselor umane, numărul de angajaţi din sectorul construcţiilor a scăzut cu 14% în 2010 faţă de 2009, respectiv cu 24% comparativ cu 2008. Anul trecut, numărul mediu de personal din sector a fost de 317.200, faţă de peste 415.000 în 2008. Salariile s-au menţinut însă la un nivel constant, completează domnia sa.
Nici din perspectiva investiţiilor realizate anul 2010 nu a prezentat o situaţie foarte bună, investiţiile reducându-se în ansamblu cu aproape 14%, în timp ce investiţiile străine directe au fost mai mici cu 25,5% decât în anul anterior. Situaţia nu s-a îmbunătăţit nici în ianuarie 2011, din contră, comparativ cu aceeaşi lună din 2010, investiţiile publice au fost mai mici cu 31%. "Elementele pe care le avem în acest moment nu ne permit să credem că în 2011 va exista o creştere a sectorului de construcţii sau măcar o ieşire din recesiune. S-a început cu stângul, se vorbeşte foarte mult, dar se face foarte puţin. Dacă ar fi să discutăm de o creştere, aceasta ar putea avea loc din 2012", atrage atenţia domnul Plosceanu.
Pe de altă parte, situaţia actuală se datorează şi modului în care se desfăşoară achiziţiile publice. Astfel, contestaţiile depuse la Consiliul Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au reprezentat aproximativ 47% din valoarea totală a proiectelor lansate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Mai mult decât atât, din valoarea admisă a acestor contestaţii au fost anulate mai mult de 25%, respectiv aproape 11,4 miliarde de lei, iar pentru încă jumătate (în jur de 28,4 miliarde lei) s-au dispus măsuri de remediere. "Prin urmare trei sferturi din contestaţiile acceptate au avut justeţe. Deci, în zona de achiziţii publice, maniera în care unităţile achizitoare organizează şi desfăşoară licitaţiile nu este deloc de acceptat, atât din perspectiva celor care investesc bani publici, cât şi a celor care îi cheltuiesc. Ori, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are două componente majore: reglementarea şi monitorizarea. Dacă pe partea de reglementare a făcut ceva, deşi insuficient, ANRMAP trebuie să îşi asume şi monitorizarea achiziţiilor publice, altfel desfrâul pe bani publici va continua! Legislaţia trebuie să nu mai permită derapajele care se întâmplă astăzi, pentru că mare parte a licitaţiilor sunt dirijate. Sunt lăsate portiţe care permit comisiilor de licitaţii şi celor care întocmesc caietele de sarcini să fie partizanii pregătirii din start a posibilităţii ca anumiţi contractori să vină pe acea lucrare, fără o competiţie reală, doar aparentă, în timp ce alţii sunt descurajaţi să meargă la licitaţii. Fenomenul capătă proporţii îngrijorătoare în Ardeal, Banat, chiar şi Moldova", subliniază preşedintele ARACO.