Cele mai importante investiţii ale Primăriei Municipiului Sibiu prevăzute pentru 2011 au în vedere infrastructura. Suma alocată pentru acest domeniu este de aproximativ 57 milioane lei. Domnul Klaus Iohannis, primarul Sibiului, a precizat: "Anul acesta avem două proiecte mari ce privesc infrastructura. Unul este proiectul de reabilitare a 14 străzi şi construirea unui pod finanţat prin împrumutul BERD şi proiectul care priveşte zona oraşului de jos - Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană. Restul lucrărilor cuprinse pe lista de investiţii sunt lucrări de mai mici dimensiuni, dar care sunt la fel de importante."
Primăria a finalizat bugetul estimativ de venituri şi cheltuieli pentru anul 2011 , urmând a fi propus spre aprobarea Consiliului Local. Valoarea totală este de aproape 307,2 milioane lei. "Din punct de vedere al bugetului, anul 2010 şi anul 2011 sunt foarte asemănători. Am mers pe acelaşi principiu ca în 2010: am alcătuit un buget realist, de data aceasta având deja experienţa unui an de criză" a subliniat domnul Iohannis.
Municipalitatea a depus proiecte în vederea obţinerii de finanţări europene în valoare totală de 20 milioane de euro.