Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

SibiuLucrări pe strada Ţiglarilor

C.P. Ştirile Zilei /

În municipiul Sibiu vor demara lucrările de refacere a străzii Ţiglarilor. Pe primul tronson, situat între strada Lungă şi calea ferată, societatea "Sistem Yapi", va iniţia refacerea carosabilului începând din luna iulie. Lucrările de refacere pe ambele sensuri ale acestei porţiuni vor fi executate în aproximativ două luni. În paralel, constructorul îşi continuă lucrările pe cel de-al doilea tronson, de la calea ferată până la Lacul lui Binder. De la mijlocul lunii iunie antreprenorul va începe amenajarea în această porţiune a unui nou sistem de canalizare. Lucrările vor fi finalizate tot în aproximativ două luni, potrivit reprezentanţilor Primăriei Municipiului Sibiu.

O altă lucrare ce va fi demarată săptămâna viitoare se referă la amenajarea a aproximativ 120 de locuri de parcare pe strada Morilor. Prin această măsură se doreşte suplimentarea numărului de locuri de parcare din această zonă foarte aglomerată. Şi pe strada Dârstelor vor fi create 52 de noi locuri de parcare prin executarea unui marcaj, au mai spus reprezentanţii Primăriei Sibiu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional