Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

SPATII COMERCIALECITR: City Mall va fi vândut până la finele anului

C.P. Ştirile Zilei /

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al City Mall din zona Eroii Revoluţiei, Bucureşti, estimează că, până la finalul anului, centrul comercial îşi va găsi un nou proprietar dispus să dezvolte acest proiect.

Potrivit reprezentanţilor CITR, şi-au exprimat deja intenţia de a participa la procedura de negociere directă mai mulţi jucători de top din piaţa centrelor comerciale, atât din ţară cât şi din străinătate.

"Schimbarea strategiei de valorificare din licitaţii publice în negociere directă cu cumpărător neidentificat a fost una de bun augur şi avem indicii că procedura demarată se va finaliza cu valorificarea centrului comercial. În acest sens, de la data publicării anunţului de negociere directă mai mulţi investitori interesaţi în achizitionarea City Mall au demarat proceduri de due diligence" a declarat Andreea Anghelof, Managing Partner Casa de Insolvenţă Transilvania.

Procedura de negociere directă pentru valorificarea City Mall a fost demarată începând cu luna august 2011, prin publicarea anunţului pentru depunerea ofertelor de participare la negocierea directă. Termenul limită de depunere a ofertelor în vederea achiziţionării City Mall este data de 16 septembrie 2011. Demararea negocierilor directe pentru valorificarea City Mall se face la preţul de evaluare de circa 21 milioane euro, care a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţă şi rezultatul licitaţiilor deja derulate.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional