Star Transmission a inaugurat miercuri la Sebes o unitate de productie pentru montaj cutii de viteza la autoturismele Mercedes-Benz. Investitia s-a ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro pentru lucrarile de constructie, asamblarea liniei si infrastructura.
Pentru constructia in sine s-au folosit aproximativ 400 de tone de fier si 50.000 de metri cubi de beton, 20.000 de metri de cablu pentru transferul de date intre sistemele IT. Suprafata totala a fabricii este de 9.000 de mp.
Bernd Krottmayer, Administratorul companiei Star Transmission, a explicat:
"Este o onoare pentru noi sa preluam acest proiect. Pana de curand cutiile de viteza automate in 5 trepte pentru autoturismele Mercedes s-au montat exclusiv in Germania. Transferarea productiei la Sebes ne arata inca o data cata incredere acorda concernul Daimler companiei Star Transmission. Daimler mizeaza in principal pe flexibilitatea, seriozitatea si calitatea ridicata pe care o oferim, iar noi vom face tot posibilul pentru a nu-i dezamagi."
Linia de montaj compusa din doua linii principale si 11 linii secundare a fost transferata din Germania si este partial automatizata.
Prima cutie de viteza automata cu cinci trepte a fost montata miercuri, 17 iulie, la doar 12 luni de la demararea lucrarilor de constructie.
Filiala Daimler- Star Transmission (STC) a fost infiintata in anul 2001 si este un furnizor international de componente pentru industria de automobile. La sediul din Cugir se produc roti dintate, arbori, precum si componente prelucrate mecanic pentru motoare, cutii de viteza si casete de directie.





































