În luna mai 2010, câştigul salarial mediu nominal brut în construcţii a fost de 1559 lei, în creştere cu 0,3% faţă de luna aprilie şi cu 3,3% faţă de luna mai 2009, când a fost de 1.509 lei. Salariul mediu net a fost de 1.143 lei, cu doar 0,1% mai mic faţă de luna aprilie, dar cu 3,25% mai mare comparativ cu luna mai 2009, când a avut o valoare de 1.107 lei, potrivit unui comunicat remis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În tranzacţiile imobiliare, salariul mediu nominal brut a fost de 1.807 lei în luna mai, cu 9,5% mai puţin faţă de luna precedentă, dar cu 4,45% mai mult faţă de luna mai 2009, când a înregistrat 1.730 lei. Salariul mediu net din luna mai 2010 a fost de 1.320 lei, respectiv cu 9,1% mai mic raportat la luna aprilie, dar cu 4,43% mai mare faţă de luna mai din anul precedent, când a fost de 1.264 lei, au mai spus reprezentanţii INS.
Conform aceloraşi surse, în luna mai 2010, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.962 lei, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.428 lei.




































