Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Stimularea construcţiei de locuinţe sociale, temă de preocupare pentru PSD şi întreprinzătorii din domeniu

F.A. Ştirile Zilei /

Proiectul de lege privind stimularea construcţiei de locuinţe sociale, depus la Parlament, s-a aflat, ieri, în centrul unei dezbateri cu tema "Construim România Împreună", la care a participat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, preşedinte al PSD, împreună cu foşti membri social-democraţi ai cabinetului PSD-PD-L.

"Statul are un rol de neînlocuit", a declarat Mircea Geoană, care a anunţat că intenţionează ca, în calitate de viitor şef al statului, să desemneze o echipă guvernamentală competentă din punct de vedere economic. El a precizat că sectorul construcţiilor trebuie sprijinit şi încurajat, subliniind că acesta a contribuit în mod impresionant la creşterea Produsului Intern Brut - cu o treime în cursul anului 2008. Geoană a adăugat că deficitul de locuinţe din România se cifrează la 1,6 milioane, iar 90% dintre familiile tinere au probleme cu accesul la o locuinţă.

"Căderea sectorului de construcţii este îngrijorătoare, iar faptul că, în acest moment există cu 30% mai puţine comenzi, reprezintă un semnal de maximă îngrijorare", a spus Mircea Geoană.

În opinia sa, anul 2010 ar trebui să reprezinte pentru România un an de minimă relansare economică. El a denunţat, în acelaşi timp, eşecul programului ""Prima casă"", care a pierdut garanţia statului, şi care nu a avut efectul scontat.

"Garanţia statului trebuie folosită pentru un program de acest gen. Nu trebuie să revenim exclusiv cu un program de locuinţe cu chirie", a adăugat el.

Proiectul de lege privind stimularea construcţiei de locuinţe sociale reglementează aspectele economice, tehnice şi juridice ale stimulării construcţiei de locuinţe sociale, la care să aibă acces, în condiţiile legii, persoanele şi familiile cu venituri reduse, precum şi persoanele evacuate în baza unor hotărâri judecătoreşti de restituire a proprietăţilor. Autorităţile administraţiei publice locale vor pune la dispoziţie terenurile destinate construcţiei de locuinţe sociale, asigură viabilizarea terenurilor şi realizarea reţelelor de utilităţi şi a dotărilor tehnico-edilitare necesare asigurării condiţiilor de locuit.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional