Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a lansat, în urmă cu două zile, consultări cu dezvoltatorii de locuinţe noi, pentru a identifica o schemă optimă pentru Prima Casă. Rodica Ionescu, consilierul preşedintelui Fondului, a declarat, ieri, în cadrul unui forum: "După cum ştiţi, programul Prima Casă permite şi achiziţia de locuinţe noi în curs de finalizare. Noi ne-am consultat cu dezvoltatorii imobiliari, ca să vedem cum putem impulsiona achi-ziţia de apartamente şi case noi prin acest program. Acum aşteptăm comentariile şi propunerile lor".
Domnia sa a explicat că Prima Casă permite utilizarea unei "promisiuni de garantare" pentru cei care vor să achiziţioneze locuinţe noi, dar care sunt în curs de execuţie. Acest instrument este folositor şi dezvoltatorilor în relaţia cu băncile lor creditoare, dar şi cumpărătorilor. Astfel, la finalizarea locuinţelor, se încheie şi contractul efectiv de garantare.
Potrivit doamnei Ionescu, până în prezent, au fost încheiate circa 6.000 de contracte prin Prima Casă, ce angajează circa un sfert din totalul fondului de garantare pentru acest program, care se ridică la un miliard de euro.
Cotidianul Bursa




































