Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2023

Storia: "Piaţa imobiliară în Bucureşti în primele 10 luni ale anului 2023"

T.B. Ştirile Zilei /

Storia: "Piaţa imobiliară în Bucureşti în primele 10 luni ale anului 2023"

Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX, a publicat datele celei mai recente analize "Profil imobiliar: Bucureşti", se arată într-un comunicat al Storia, remis redacţiei. Conform analizei, preţul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat în Bucureşti, în perioada ianuarie-octombrie 2023, a ajuns la 1.564 euro, iar cele mai căutate tipuri de apartamente au fost cele cu două camere, atât pe segmentul vânzărilor, cât şi pe cel al închirierilor, potrivit sursei menţionate.

În Bucureşti, cele mai căutate apartamente pentru închiriere şi vânzare, în perioada ianuarie-octombrie 2023, au fost apartamentele cu două camere, transmite sursa citată.

Pe segmentul vânzărilor, pe primul loc în topul căutărilor se află apartamentele cu două camere (47%), urmate de apartamentele cu trei camere (33%) şi abia apoi de garsoniere (20%), potrivit sursei precizate. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (ianuarie-octombrie 2022), a crescut interesul faţă de garsoniere (+23%), dar şi faţă de apartamentele cu două camere (+4%), arată datele analizei. În schimb, s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte interesul pentru apartamentele cu trei camere (-3%), potrivit comunicatului.

În ceea ce priveşte segmentul închirierilor, apartamentele cu două camere (45%) s-au aflat în topul căutărilor şi au fost urmate de garsoniere (41%) şi de apartamentele cu trei camere (14%), transmite sursa indicată. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe platformă s-au înregistrat cu 20% mai multe căutări pentru garsoniere, în timp ce căutările pentru apartamentele cu două camere (-1%) şi cele cu trei camere (-11%) au scăzut, conform Storia.

În perioada ianuarie-octombrie 2023, preţul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat a ajuns la 1.564 euro în Bucureşti, potrivit analizei.

În luna octombrie 2023, apartamentele noi de vânzare au avut un preţ mediu pe metru pătrat de 1.556 de euro, uşor mai mare faţă de cel din octombrie 2022, relatează sursa. În schimb, apartamentele vechi au avut un preţ de vânzare de 1.733 de euro/metru pătrat, potrivit comunicatului.

În ceea ce priveşte preţurile apartamentelor de închiriat, acestea au crescut în luna octombrie a.c. pe toate categoriile de locuinţe, menţionează compania. Aşadar, în luna octombrie 2023, românii au putut închiria o garsonieră în Bucureşti cu un preţ mediu de 334 euro, în creştere cu 11% faţă de anul trecut, arată datele analizei. Apartamentele cu două camere au avut un preţ mediu de 524 de euro în octombrie a.c, în creştere cu 16% faţă de luna octombrie a anului trecut, conform datelor comunicatului. De asemenea, apartamentele cu trei camere s-au închiriat în luna octombrie 2023 cu un preţ mediu de 683 de euro, cu 18% mai mare faţă de anul trecut, informează Storia.

Conform sursei citate, "Am observat o schimbare vizibilă în preferinţele românilor. Aceştia s-au orientat tot mai mult către proprietăţi mai mici, cu un accent deosebit pe eficienţa spaţiului şi costurile de întreţinere reduse. Această schimbare reflectă nu doar o adaptare la cerinţele pieţei, ci şi o dorinţă de a găsi soluţii locative echilibrate şi arată, totodată, o ajustare naturală şi echilibrată a pieţei imobiliare. Observăm că piaţa imobiliară revine la nivelul de interes din 2022, un an record, cu o discrepanţă din ce în ce mai mică între numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în 2023 comparativ cu anul precedent", a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia şi OLX Imobiliare.

Totalul tranzacţiilor de unităţi individuale efectuate în Bucureşti de la începutul anului respectă tendinţele de la nivel naţional, fiind în scădere în fiecare trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit comunicatului. Se observă o revenire în ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor din trimestrul al treilea (iulie-septembrie 2023 vs. 2022), scăderea fiind de doar -9%, menţionează sursa. În trimestrul al doilea (aprilie-iunie 2023 vs. 2022) scăderea a fost de 32%, iar în primul trimestru (ianuarie-martie 2023 vs 2022) scăderea a fost de 22%, arată datele analizei. În plus, şi în cazul tranzacţiilor efectuate cu credit se observă o revenire, acestea fiind în creştere (+1%) în trimestrul al treilea (iulie-septembrie 2023 vs. 2022), transmite compania.

Cu privire la tranzacţiile de pe Storia, dacă în 2022 46% din tranzacţiile de pe Storia erau pentru apartamente şi case de închiriat, în anul 2023 cifra a crescut la 48%, transmite sursa. De la începutul anului, cele mai multe tranzacţii de pe Storia au fost efectuate cu scopul vânzării (52%) versus 48% în scop de închiriere, arată datele comunicatului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional