Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Străpungerea Bulevardului 1 Mai din Drumul Taberei, finalizată cu trei luni mai devreme

A.T. Ştirile Zilei /

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, ieri, stadiul lucrărilor la Străpungerea Bulevardului 1 Mai (fost Compozitorilor) din sectorul 6 şi a declarat că, până la sfârşitul anului, proiectul va fi terminat, arată un comunicat remis redacţiei. Valoarea acestei investiţii este de 7.313.000 de lei, sumă în care sunt cuprinse şi lucrările de proiectare şi execuţie.

Domnia sa a subliniat: "Deşi termenul iniţial de finalizare era prevăzut pentru martie 2011, până la sfârşitul anului, locuitorii din Drumul Taberei vor avea o stradă nouă, cu două benzi pe sens. Speram ca această stradă să uşureze ieşirea din acest cartier, până la construirea metroului. Este vorba despre o alternativă de circulaţie la ceea ce înseamnă accesul înspre şi dinspre cartierul Drumul Taberei - de la Compozitorilor până la Răzoare".

Primarul General a mai explicat că Străpungerea va avea 845 de metri, din care 550 vor avea două benzi pe fiecare sens, restul fiind un sistem de sensuri unice, care vor ajuta la defluirea şi afluirea autoturismelor venite din Drumul Taberei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional