Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Subsidiara grupului spaniol Sedesa, implicată în refacerea Centrului Istoric, a intrat în insolvenţă

F.A. Ştirile Zilei /

"Subsidiara grupului spaniol Sedesa, Sedesa Constructions and Services Rom", al cărei contract de reabilitare al Centrului Istoric al Capitalei a fost reziliat, a intrat în insolvenţă la cererea producătorului de roci dure C.M.C, care susţine că are de recuperat 2,8 milioane lei.Tribunalul Bucureşti a admis cererea creditoarei "C.M.C SRL Baia Mare" şi a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de "Sedesa Constructions and Services Rom" la 30 martie, potrivit datelor instanţei, citate de Mediafax.

"Debitoarea îşi va păstra dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, pe care şi-l va exercita sub controlul şi supravegherea administratorului judiciar", conform sursei citate.

Directorul general şi proprietarul C.M.C, Victor Florean, a declarat, ieri, că firma pe care o conduce a fost atât furnizor, cât şi subcontractor al Sedesa în cadrul proiectului de reabilitare al Centrului Istoric.

"Au o datorie destul de mare faţă de noi, de aproximativ 2,8 milioane lei", a afirmat reprezentantul companiei din Baia Mare.

Reprezentanţii Sedesa nu au dorit să comenteze informaţia.

Reabilitarea Centrului Istoric reîncepe în această săptămână, lucrările fiind preluate de firma Apolodor, după ce aceasta a câştigat licitaţia privind punerea în siguranţă a lucrărilor, a declarat, duminică, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu

Lucrările au fost oprite în urma rezilierii contractului cu firma Sedesa, în septembrie 2009. Edilul general a spus că intenţionează ca, până la sfârşitul anului 2010, să finalizeze toate cele 16 străzi (utilităţile, mobilierul stradal şi iluminatul public).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional