Cel mai nou mall din Bucureşti vine în întâmpinarea clienţilor cu trei abordări distincte: cumpărături de bază (hipermarket, magazine de bricolaj, mobilier şi electrocasnice), zona de lifestyle - ancore pe suprafaţă medie şi mare, alături de magazine ale mărcilor internaţionale, precum şi o zonă de divertisment şi petrecere a timpului liber, se arata intr-un comunicat remis redactiei.
"Avem un mix de chiriaşi şi ancore puternice, avem o poziţie deosebită în oraş şi cele mai bune facilităţi de acces. Sun Plaza va fi o destinaţie de senzaţie nu numai pentru clienţii noştri. Aşteptăm cel puţin 15 milioane de vizitatori anual să trăiască împreună cu noi experienţa prietenoasă şi accesibilă a Sun Plaza. Suntem mândri că centrul nostru comercial reprezintă de acum înainte polul sud al Bucureştiului în materie de shopping", a declarat Friedrich Wachernig, Membru în Board-ul investitorului Sparkassen Immobilien AG.
Oferta comercială Sun Plaza include un hipermarket Cora, magazinul de bricolaj Baumax - pentru prima dată în Bucureşti - , Mobexpert, Flanco, Zara, C&A, Marks and Spencer, Debenhams, New Yorker, Hervis, Sprider, Koton, Diverta, Humanic, Deichmann, Stradivarius, Bershka, Pull&Bear, Douglas, Sephora, Nine West, Pimkie, Orsay, Promod, Motivi, Levi"s.
Zona de divertisment a centrului comercial este de asemenea impresionantă: 15 săli de cinema având o capacitate de 3.000 de locuri în multiplexul Cinema City, clubul de bowling şi billiard 2.000 mp, un pub şi cafenele. Sun Plaza are o suprafaţă închiriabilă de 81.000 mp şi peste 210.000 mp suprafaţă construită.




































