Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2022
Abonament gratuit

Symmetrica investeşte 10 milioane de euro pentru retehnologizarea completă a fabricii din Suceava

G.U. Ştirile Zilei /

Symmetrica investeşte 10 milioane de euro pentru retehnologizarea completă a fabricii din Suceava

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi producătorul autohton cu opt fabrici proprii, anunţă finalizarea unei noi investiţii, conform unui comunicat de presă. De această dată compania a alocat fonduri de 10 milioane de euro pentru retehnologizarea completă a fabricii din Vereşti, Suceava, de altfel prima unitate de producţie a companiei, inaugurată în 1999.

"Unitatea de producţie de la Vereşti a fost prima noastră fabrică, iar după inaugurarea sa, în 1999, a trecut prin mai multe modernizări de-a lungul ultimilor ani. Totuşi, după 23 de ani de funcţionare şi în contextul actual al pieţei de profil, am luat decizia de a investi major şi de a schimba complet liniile de producţie", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Potrivit afirmaţiilor sale, fabrica din judeţul Suceava opera, până în acest moment, prin două linii de producţie - una de capacitate mare şi una medie. Odată cu finalizarea lucrărilor de retehnologizare, cele două linii vor fi complet înlocuite cu alte două de capacitate superioară, fiind realizate, în acelaşi timp, şi reabilitări şi modernizări ale halelor şi zonei de birouri.

"Decizia de a realiza această investiţie a venit în contextul în care piaţa din zona de Nord-Est a ţării s-a maturizat în ultimii ani şi este tot mai interesată de produse de calitate foarte ridicată şi cu impact arhitectural puternic. De asemenea, am observat că cererea depăşea de multe ori capacitatea de producţie locală şi această investiţie a devenit o necesitate", a mai spus Sebastian Bobu.

Astfel, noile linii de producţie instalate în fabrica din Vereşti vor asigura o capacitate de producţie mai mare cu cca. 50% comparativ cu cele vechi. De asemenea, acestea încorporează o tehnologie de ultimă generaţie ce va avea un impact major în creşterea productivităţii. Din acest motiv, ponderea produselor Select, de calitate premium şi cu design complex, va creşte consistent în totalul producţiei.

Potrivit comunicatului, lucrările de retehnologizarea realizate în fabrica Symmetrica de la Vereşti vor impacta, de asemenea, şi capacitatea de producţie totală a companiei. De altfel, această unitate de producţie va deservi în special zona de Nord-Est (Moldova), însă produsele Select realizate aici vor ajunge şi în alte zone ale ţării.

"Pentru a ţine pasul cu cerinţele pieţei de profil atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi designul şi coloristica, este nevoie de investiţii permanente în unităţile noastre de producţie. Deoarece noi, la Symmetrica, credem că avem puterea de a ne implica în proiecte pentru viitor, ne-am făcut un scop din a oferi doar produse de calitate ridicată, care să răspundă tuturor rigorilor pieţei. Tocmai din acest motiv, pregătim noi retehnologizări şi în alte unităţi de producţie", a mai spus Sebastian Bobu.

De altfel, în urmă cu cca. o lună, compania a pus în funcţiune cea de-a opta fabrică din portofoliul său, la Solca (Suceava), în urma unei investiţii de 2 milioane de euro. Aceasta este dedicată producerii elementelor pentru sisteme de canalizare.

De asemenea, începând cu jumătatea anului trecut, compania a alocat fonduri de 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producţie dedicate fabricării de elemente pentru sisteme de canalizare pentru cinci dintre cele şapte unităţi pe care le deţine.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional