Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Termen mai scurt de execuţie pentru autostrada Bucureşti - Braşov

Alina Toma Ştirile Zilei /

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR) SA, Mihai Grecu, au verificat ieri stadiul lucrărilor la Autostrada Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, secţiunea Moara Vlăsiei - Ploieşti. Ministrul Orban s-a declarat nemuţumit de stadiul lucrărilor şi a cerut constructorilor o mobilizare mai mare pentru finalizarea lucrărilor, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Domnia sa a subliniat: "Nu voi accepta niciun fel de întârziere şi voi cere constructorilor să finalizeze la termen construcţia acestui tronson de autostradă, pentru a fi degrevat traficul de pe DN1. În momentul de faţă, în ritmul în care lucrează constructorii, cred că zece ani le vor ajunge ca să termine lucrarea. Voi rezilia contractele cu aceste firme dacă voi vedea încălcări ale termenilor contractuali şi le vom invita luni să renegociem graficul lucrărilor". Astfel, luni, 27 august 2007, la sediul Ministerului Transporturilor, va avea loc întâlnirea între reprezentanţii ministerului, firmele cons­tructoare şi primarii localităţilor implicate în proiectul autostrăzii Bucureşti - Braşov. Toţi cei implicaţi în acest proiect vor discuta modificarea graficul de execuţie faţă de cel iniţial, urmând ca autostrada să fie terminată înainte de termenul stabilit.

Secţiunea Moara Vlăsiei - Ploieşti are o lungime de 42,5 km. Valoarea de proiectare este de 249,74 milioane de euro, iar valoa­rea contractului de 199.972.682,92 de euro. Licitaţia pentru construirea tronsonului a fost câştigată de asocierea dintre firmele SC "Spedition UMB" SRL, SC "Pa&Co International" SRL, SC "Euroconstruct "98" SRL şi SC "Com-Axa" SRL.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional