Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

Tiberiu Andrioaiei, PSC: "Avem nevoie urgentă de omogenizarea schemelor de finanţare a reabilitării termice"

Perspective /

"PPP îl văd nu doar fezabil pentru marea infrastructură, ci şi pentru investiţiile de eficienţă energetică, sectorul rezidenţial şi export", potrivit lui Tiberiu Andrioaiei.

"PPP îl văd nu doar fezabil pentru marea infrastructură, ci şi pentru investiţiile de eficienţă energetică, sectorul rezidenţial şi export", potrivit lui Tiberiu Andrioaiei.

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Programul de reabilitare termică a clădirilor este dominat, în prezent, de o ineficienta a schemelor de finanţare. La nivel naţional, sunt primării care continuă să finanţeze integral acel program, altele l-au stopat, iar unele susţin doar o parte din investiţie.

    Tiberiu Andrioaiei, Secretar General al Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), ne-a declarat: "Am propus să creăm un consorţiu la nivelul patronatelor ca să reomogenizăm cadrul legislativ pentru că sunt mai multe scheme de finanţare care se subminează reciproc. Este nevoie de redimensionarea matricei lor, precum şi de un program de promovare a conceptului de reabilitare termică. Oamenii au început să vadă beneficiile, dar încă nu cunosc toate pârghiile prin care pot face acest demers".

    Domnia sa estimează că ţara noastră nu-şi va atinge ţinta la capitolul eficienţă energetică, chiar dacă va reuşi să cheltuiască integral alocarea de două miliarde de euro din fonduri europene şi naţionale pentru reabilitare termică: "Necesarul investiţional din domeniu este uriaş. Chiar şi în ipoteza că vom avea absorbţie de 100% pe acest program, tot nu vom atinge ţintele asumate în faţa Uniunii Europene".

    PSC a semnalat de nenumărate ori că această nişă ar putea reprezenta un motor important pentru creşterea sectorului construcţiilor pe timp de criză, mai ales că ţara noastră dispune de întreaga industrie, de la materiale de construcţii la companii şi la resurse umane.

    Tiberiu Andrioaiei ne-a mai spus: "Trebuie să implementăm prevederile directivei europene în domeniu, avem tot ce ne trebuie în ţara, nu trebuie să importăm nimic, dar capacitatea industriei de profil este utilizată la jumătate. Principala problemă este la reţeta de finanţare. Mai avem şi o problemă la modul general pentru că nu s-a maturizat suficient piaţa de management a proiectelor".

    Management reactiv în construcţii

    Antreprenorii se văd nevoiţi, după şase ani de criză, să ia decizii de azi pe mâine din cauza lipsei de predictibilitate. Secretarul General al PSC ne-a explicat: "Guvernul nu face proiecţii bugetare multianuale şi nici măcar nu reuşeşte să respecte bugetul anual. Aşa că toată lumea este reactivă. Nu este bine, dar este un mod de a supravieţui, ca să faci rost de lichidităţi. Nu ai cum să-ţi planifici afacerile pe termen mediu măcar şi asta este foarte pagubos pentru angajatori, angajaţi şi stat".

    În opinia domnului Andrioaiei, în afara reabilitării termice, mai există şi alte motoare de creştere a construcţiilor care pot fi activate: fondurile private care, din păcate, au frânat odată cu cele publice, pe fondul impredictibilităţii aduse de criză, dar şi de legislaţia schimbătoare, precum şi parteneriatul public-privat (PPP).

    Ambele motoare pot accelera şi impulsiona sectorul construcţiilor dacă guvernele asigură predictibilitatea legislativă şi bugete multi-anuale.

    Tiberiu Andrioaiei ne-a mai spus: "PPP îl văd nu doar fezabil pentru marea infrastructură, ci şi pentru investiţiile de eficienţă energetică, sectorul rezidenţial şi export. Guvernul nu trebuie decât să creeze această pârghie extraordinară cu un efort minim".

    PPP, motor de creştere pentru construcţii

    Domnia sa s-a declarat optimist că PPP se va transforma într-un motor de dezvoltare pentru industria construcţiilor: "Cum criza a limitat fondurile alocate investiţiilor de la bugetul de stat este clar că a venit vremea acestei conjugări de eforturi. Există o dificultate la asigurarea transparenţei în spaţiul dintre public şi privat. De aceea avem compromisuri la calitatea lucrărilor. Ar trebui să avem o lege a achiziţiilor publice bine pusă la punct".

    Tiberiu Andrioaiei susţine că autorităţile se uită mai atent la PPP în ultima perioadă, au o preocupare în a asigura un cadru legislativ bun în domeniu şi par să fie mai dispuse decât în primii ani de criză să sprijine astfel de proiecte.

    Vom avea o mai bună absorbţie, dar nu ne-am învăţat toate lecţiile

    Reprezentantul PSC consideră că reţeta optimă de finanţare a investiţiilor este o combinaţie între fonduri private, alocaţii bugetare şi fonduri europene.

    Domnia sa apreciază că s-au învăţat multe lecţii, dar nu toate din prima perioadă de programare a fondurilor europene. "Cu siguranţă vom cheltui mai mult în perioada a doua de programare care începe în acest an, dar mai avem multe de pus la punct", ne-a mai declarat Tiberiu Andrioaiei.

    Multe companii nu se mai califică la accesarea creditelor bancare pentru că lipsa de predictibilitate nu permite o siguranţă a rambursărilor. Domnul Andrioaiei ne-a menţionat : "Mai există şi un blocaj în piaţă din cauza gradului mic al încasării creanţelor. Eu cred că este vorba despre un management defectuos din partea statului, care angajează lucrări fără finanţare, dar şi din partea companiilor, care nu au putut frâna «cu centura pusă» în noul context de piaţă adus de criză".

    Constructorii vor sa dea mâna cu agricultorii pentru dezvoltarea rurală

    Un alt motor de dezvoltare important ar putea fi, în opinia conducerii PSC, un program care să conecteze infrastructura la trendul pozitiv al agriculturii.

    Domnul Andrioaiei ne-a explicat: "Alături de infrastructura mare de construcţii se dezvoltă şi alte sectoare. Dar am remarcat cât de greu este pentru un guvern să implementeze mari proiecte de infrastructură. Aşa că propunem să sprijine micile proiecte din mediul rural. La noi se face agricultură valoroasă, dar se vinde pe bani puţini. Aşa că ne trebuie mai multă procesare, pentru a aduce plus valoarea în ţară. De aceea vrem să propunem guvernelor să se ocupe de infrastructura mică şi mijlocie până aproape de locul de producţie. Astfel, procesarea se poate dezvolta mai uşor. Sperăm să atragem în acest proiect măcar autorităţile locale pentru că procesatorii nu merg acolo unde nu este infrastructură".

    Secretarul General al PSC a conchis că 2014 are premise bune de dezvoltare pentru sectorul construcţiilor, mai ales că este an electoral, dar şi pe fondul îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene. Astfel, din semestrul II, am putea avea o creştere a pieţei, care să pună bazele necesare pentru 2015, an în care ar trebui să apară primele fonduri din noua finanţare europeană.

    Preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, Cristi Erbaşu, a declarat, la finele anului trecut: "Pe zona construcţiilor nu putem vorbi de creşteri în anul 2013. Din păcate, 2013 este rodul proiectelor pregătite în 2012. Din cauza faptului că mulţi oameni politici au fost preocupaţi de alegeri în 2012, nu s-a pregătit din punct de vedere al proiectelor de construcţii şi în anul 2013. Evident că proiectele au demarat mai greu şi abia în a doua parte a anului au apărut licitaţii şi proiecte noi. Sper ca în 2014 să putem discuta de o revenire şi în domeniul construcţiilor. Până la urmă, construcţiile depind extrem de mult de investiţii. Atât timp cât investiţiile în domeniul privat sunt extrem de scăzute, depindem de resursele bugetare. Cel mai bine ar fi să insistăm pe fondurile europene. Într-adevăr, în 2013, a fost o absorbţie mult mai mare ca în anii anteriori, dar este loc de mult mai mult, iar pe lângă aceste fonduri, trebuie încurajate şi investiţiile în domeniul privat".

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective