Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2025

Turn de 20 de etaje în mijlocul Braşovului

OVIDIU VRÂNCEANU Ştirile Zilei /

Turn de 20 de etaje în mijlocul Braşovului

Primăria Braşov a eliberat recent un certificat de urbanism pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie a unei clădiri cu 20 de etaje în Centrul Civic al Braşovului. Clădirea are ca destinaţie spaţiu de birouri şi hotel şi va avea trei niveluri la subsol, dar şi două mezanine.

Interesant este că peste drum de această construcţie se va afla proiectul iniţiat de "cora România", care nu a primit aprobare pentru construirea unei clădiri cu 14 etaje, aceasta fiind limitată la un regim de înălţime de 11 etaje.

Luna trecută, arhitecţii braşoveni, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, au transmis Primăriei Braşov câteva idei de proiecte privind dezvoltarea urban-metropolitană a oraşului în următorii ani, proiecte care ar putea fi finanţate cu fonduri nerambursabile din tranşa 2014 - 2020. Pe lista de proiecte propuse se regăseşte şi un centru cultural multifuncţional, care ar putea fi amenajat pe terenul din Centrul Civic, pe modelul proiectului bibliotecii din Seattle. Tot în Centrul Civic ar urma să se construiască un Centru administrativ al Braşovului, unde să îşi desfăşoare activitatea atât administraţia locală, cât şi cea judeţeană, dar şi Prefectura. Câteva modele de astfel de sedii administrative prezentate de Ordinul Arhitecţilor sunt Primăria oraşului Montpellier (Franţa) sau sediul proiectat pentru Primăria Seixtal din Portugalia. Cea mai bună locaţie pentru un nou sediu administrativ al acestor autorităţi ar fi Centrul Civic, deoarece nu se doreşte ca arhitectura centrului istoric să fie afectată şi să se păstreze farmecul de altădată.

Primarul Braşovului, George Scripcaru, ne-a declarat că "dacă a fost eliberat acest certificat de urbanism, probabil că se include în PUZ-ul Centrului Civic". Totuşi, în ceea ce priveşte dezvoltarea în zonă a unui centru multicultural, Scripcaru a precizat că se va studia posibilitatea obţinerii fondurilor necesare din bani europeni.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional