Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Un dezvoltator israelian investeşte peste 8 milioane euro într-un ansamblu rezidenţial

N.I. Ştirile Zilei /

Dezvoltatorul israelian ARH Ventures a anunţat, ieri, că va investi suma de peste opt milioane de euro într-un ansamblu rezidenţial care va cuprinde case construite pe structură metalică, în localitatea Baloteşti din judeţul Ilfov, lucrările fiind deja demarate în iulie anul acesta.

"Valoarea investiţiei pentru realizarea proiectului rezidenţial Maple Place este de peste opt milioane de euro şi cuprinde terenul, infrastructura proiectului, construcţiile şi realizarea utilităţilor. Fondurile folosite sunt de la investitori, sunt fonduri private", a declarat, ieri, directorul de marketing al companiei, Anca Axente.

Potrivit acesteia, lucrările au demarat în luna iulie, iar două locuinţe sunt aproape finalizate. Aceasta se aşteaptă ca întregul ansamblu rezidenţial să fie terminat în aproximativ doi ani şi jumătate. "Ne propunem ca primele 16 case să le terminăm la sfârşitul anului", a mai spus Axente.

De asemenea, reprezentantul dezvoltatorului israelian a precizat că profilele metalice folosite în construcţia ansamblului sunt fabricate în România, la Braşov.

Proiectul se bazeză pe tehnologia construcţiilor metalice uşoare şi prevede construcţia a 82 de case, grădiniţă, parc şi spaţii de parcare pentru vizitatori, pe un teren de circa 36.000 metri pătraţi. Preţul unei locuinţe la cheie cu toate beneficiile şi facilităţile incluse este de 169.950 euro, cu TVA inclus.

Directorul general al companiei, Danny Rosenbluth, a precizat că ARH Ventures are în vedere dezvoltarea şi altor proiecte pe zona de rezidenţial, următoarea investiţie fiind pregătită în localitatea Dascălu, judeţul Ilfov.

ARH Ventures este prezentă pe piaţa românească din 2008, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 27 milioane de dolari.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional