Cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la adoptarea Directivei Pentru Construcţii ( EEC/89/106), dl. Ervin Kern Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European al Producătorilor de Materiale pentru Construcţii (CEPMC) şi dl. Pascal Barr - Director Tehnic al CEPMC au trimis un mesaj tuturor asociaţiilor membre în care se reaminteşte importanţă adoptării acestei directive în contextul formării pieţei unice europene. În mesaj se subliniază principalele beneficii ce au rezultat în urma adoptării acestei legi:
Efortul tehnic făcut în această perioadă- 360 de standarde europene ararmonizate finalizate şi publicate; 1500 standarde de sprijin (metode de testare), şi aproximativ 450 de standarde în pregătire au implicat o colaborare continua între serviciile Comisiei Europene şi industria de profil din ţările membre.
La această oră discuţiile pe marginea proiectului de Regulament pentru Produsele de Construcţii (RCP) fiind într- un stadiu avansat. Există speranţa că în 2010 se va putea adopta acest important document. Producătorii europeni de produse de construcţie, inclusiv IMM-urile şi întreprinderile foarte mici, aşteaptă ca noul regulament privind produsele pentru construcţii să extindă şi să accelereze implementarea regulilor deja, înţelese, învăţate şi efectiv puse în aplicare de către producători. RCP va oferi încredere în continuare angajamentului CPD şi Declaraţiei de performanţă privind produsele pentru construcţii.
România a adoptat încă din perioada de preaderare această directivă şi a transpus-o în legislaţia naţională, reuşindu-se prin efortul comun al autorităţilor şi mediului industrial implementarea rapidă, rezultatele româneşti fiind apreciate atât la nivelul Comisiei Europene cât şi la nivelul CEPMC, a completat dl. Claudiu Georgescu, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România.




































