Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

VÂLCEA: Pasaj peste calea ferată în Râmnic

E.O. Ştirile Zilei /

Primăria din Râmnicu Vâlcea licitează un contract de lucrări pentru construirea unui pasaj inferior în municipiu, pe CF Piatra Olt-Podu Olt. Locul principal unde va fi executată investiţia este strada B.Amaru. Obiectul contractului vizează realizarea lucrărilor de construcţii, în vderea amenjării de tuneluri, puţuri şi pasaje subterane. Valoarea estimată, fără TVA, se ridică la peste 3,12 milioane de lei. Durata prevăzută pentru finalizarea proiectului este de şase luni. Garanţia de participare solicitată se ridică la 47.000 de lei. Finanţarea este asigurată din bani de la bugetul local. Ofertele pot fi transmise până la data limită de 7 decembrie, zi în care acestea vor fi deschise. Firmele interesate vor demonstra că au înregistrat o cifră medie anuală de afaceri, în ultimii trei ani, de 9 milioane de lei. Valoarea lucrărilor realizate în domeniu trebuie să fie de 900.000 de lei. Solvabilitatea patrimonială va fi mai mare de 30%, în timp ce lichiditatea generală va depăşi 100%. Documentele vor rămâne valabile timp de 60 de zile, Oferta cea mai avantajaosă din punct de vedere economic va fi desemnată câştigătoare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional