Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

Vânzarea şi utilizarea spaţiilor RA-APPS, numai prin licitaţie publică deschisă

C.P. Ştirile Zilei /

Vânzarea, transmiterea spre folosinţă şi exploatarea imobilelor RA-APPS, inclusiv a spaţiilor cu destinaţie de locuinţă, se va face numai prin licitaţie publică deschisă, fiind exceptate imobilele care găzduiesc reprezentanţe diplomatice, instituţii publice sau fundaţii de utilitate publică. Potrivit unui ordin al secretarului general al Guvernului, Ilie Bolojan, semnat în data de 13 iunie, de la aceste prevederi sunt exceptate imobilele de protocol, imobilele care găzduiesc ambasade, oficii consulare, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România şi cele care găzduiesc personalul acestora. În aceeaşi categorie intră imobilele administrate de Regie şi atribuite ministerelor şi altor autorităţi publice, sau cele care găzduiesc fundaţii sau asociaţii de utilitate publică, organizaţii sindicale, partide politice. RA-APPS va publica anunţul privind organizarea licitaţiei publice deschise în vederea vânzării, transmiterii spre folosinţă sau exploatare pe pagina proprie de internet şi în ziare de circulaţie naţională.

"Actul normativ va intra în circuitul de avizare şi sperăm ca săptămâna viitoare să fie aprobat prin hotărâre de Guvern", a spus Bolojan.

Bolojan a mai spus că a redus "substanţial" numărul spaţiilor de protocol care vor rămâne în administrarea Regiei - pentru cele cinci instituţii care sunt deservite de Regie, (respectiv Administraţia Prezidenţială, Senat, Camera Deputaţilor, Guvern şi Curtea Constituţională n.r.) - iar numărul apartamentelor de protocol şi de serviciu a fost stabilit la aproximativ 150. Mai mult, RA-APPS va scoate la licitaţie cele aproximativ 40 de spaţii neocupate în prezent. "CA al RA-APPS va aproba în aceas­tă săptămână lista spaţiilor care nu sunt ocupate şi care vor fi vândute prin licitaţie publică. La sfârşitul săptămânii vom face publică această listă de spaţii, iar pentru cele care sunt ocupate într-o formă sau alta, aşteptăm ca în Camera Deputaţilor să fie votată ordonanţa 28, să vedem în ce formă vor fi externalizate", a spus Bolojan.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional