Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2025

"Wienerberger" investeşte 22 de milioane de euro într-o fabrică nouă la Iaşi

OVIDIU VRÂNCEANU Ştirile Zilei /

"Wienerberger" investeşte 22 de milioane de euro într-o fabrică nouă la Iaşi

Grupul austriac Wienerberger, unul dintre liderii mondiali de pe piaţa sistemelor de cărămizi şi cel mai mare producător european din domeniu, a anunţat că va construi o fabrică în comuna Ion Neculce din judeţul Iaşi, investiţia estimată fiind de 22 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al companiei, "Wienerberger consideră Ro-mânia o piaţă deosebit de interesantă şi cu potenţial de creştere pe termen mediu si lung", deoarece "există încă o nevoie ridicată de construcţii noi, în ciuda condiţiilor de piaţă nefavorabile". "Astfel, următorul pas de expansiune pe piaţă va fi investiţia greenfield de la Iaşi, o regiune care oferă o piaţă cu un potenţial bun de creştere şi care va contribui la dezvoltarea operaţiunilor din Româ-nia. Acum compania încearcă să finalizeze paşii necesari pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor, înainte de a demara construcţia propriu-zisă a fabricii. Wienerberger va investi circa 22 milioane de euro în acest proiect", se mai arată în documentul citat.

A cumpărat un teren de 17 hectare

Compania a închiriat anul trecut 41 de hectare de teren în comună pentru exploatarea argilei, în urma unei licitaţii publice pe care a câştigat-o oferind cel mai bun preţ. Potrivit unor surse din interior, suma pe care o plăteşte compania pentru închiriere este de 12.000 de lei pe hectar anual, la care se va adăuga şi plata pentru argila extrasă. Fabrica va fi construită însă pe un alt teren, de 17 hectare, achiziţionat de la un localnic.

Licitaţia pentru cele 41 de hectare a avut loc în luna martie a anului trecut, iar compania Ceramica Iaşi a contestat-o abia la finele anului trecut. În aceste condiţii, prefectul comunei Iaşi a cerut Consiliului Local Ion Neculce să pună la dispoziţia firmei ieşene o suprafaţă de teren pentru exploatare. Potrivit surselor citate, "compania ieşeană nu s-a prezentat însă cu nicio cerere în acest sens, iar dacă ar veni am fi de acord să le punem la dispoziţie o suprafaţă de teren în acest sens".

Piaţa de construcţii - atractivă pentru investitori

"Potenţialul de creştere a pieţei de construcţii din România rămâne în continuare unul atractiv pentru investitori, astfel că Wienerberger continuă să aloce resurse importante pentru activitatea locală", a declarat, în comunicat, Mihaela Chelu, membru al Consiliului de Administraţie Wienerberger România.

Wienerberger a înregistrat în 2010 afaceri de aproape 35 milioane de euro în România, adică 2% din afacerile totale ale grupului la nivel mondial, care s-au cifrat la 1,74 miliarde de euro.

Grupul austriac Wienerberger, cu peste 200 de unităţi de producţie în toată lumea, este cel mai mare producător de cărămizi din lume, iar circa jumătate din profit este generat de afacerile din statele emergente din Europa.

Wienerberger a intrat în anul 1998 în România, unde a investit până în prezent peste 75 milioane euro în construcţia a trei fabrici, localizate în Gura Ocniţei - Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos - Cluj. Produsele sale se comercializează sub brandurile internaţionale Porotherm şi Terca.

Compania Wienerberger s-a înfiinţat în 1819 în Wienerberg, Viena, fondator fiind Alois Miesbach.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Internaţional