Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

Bugetul municipiului Buzău pe 2026, aprobat cu întârziere şi critici

Investiţii /

Bugetul municipiului Buzău pe 2026, aprobat cu întârziere şi critici
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Consilierii locali au aprobat bugetul municipiului Buzău, acesta fiind cel mai întârziat din ultimii zece ani. În ciuda întârzierii, proiectul a trecut cu un val de critici şi doar cu votul a 15 dintre cei 23 de consilieri locali, ceilalţi opt alegând să se abţină.

    Bugetul pentru acest an a generat reacţii negative atât din partea Opoziţiei din Consiliul Local (unde majoritatea este deţinută de PSD), cât şi din partea altor actori politici, printre care fostul prefect al judeţului Buzău, Silviu Iordache.

    Venituri şi cheltuieli

    Potrivit proiectului aprobat în şedinţa din 30 aprilie, la secţiunea de funcţionare, veniturile sunt estimate la aproximativ 68,9 milioane de euro, la acelaşi nivel cu cheltuielile, rezultând un buget echilibrat.

    În ceea ce priveşte secţiunea de dezvoltare, veniturile sunt prognozate la circa 97,6 milioane de euro, iar cheltuielile ajung la aproximativ 101,7 milioane de euro. Diferenţa de aproximativ 4 milioane de euro reprezintă un deficit ce va fi acoperit din excedentul anilor precedenţi, existent la 31 decembrie 2025.

    "Azi, 30 aprilie 2026, am aprobat, din păcate cu mare întârziere, bugetul local pentru acest an. Este un buget cu venituri de peste 180 milioane de euro, din care investiţiile vor fi 64%, adică circa 117 milioane de euro. Din cei 117 milioane de euro, fondurile europene înseamnă 67%, bugetul statului 14%, din credite 13%, iar din surse proprii 6%. Salariile reprezintă circa 10% din venituri", a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

    Principalele investiţii

    Conform documentelor bugetare şi listelor de investiţii pentru 2026, principalele direcţii de finanţare vizează infrastructura urbană, eficienţa energetică şi modernizarea clădirilor publice. Printre priorităţi se numără: modernizarea străzilor şi lucrări de infrastructură rutieră; extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public; implementarea soluţiilor inteligente de management energetic; reabilitarea clădirilor administrative şi istorice, inclusiv Palatul Comunal (sediul Primăriei Buzău); precum şi elaborarea de documentaţii tehnice şi studii de fezabilitate pentru proiecte viitoare.

    "Investiţiile din acest an sunt direcţionate spre renovarea energetică a blocurilor, finalizarea centrului de recreere Aqua Park, dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale în şcoli, creşterea mobilităţii urbane prin modernizarea parcului de autovehicule de transport public, centrul integrat de colectare separată a deşeurilor, producerea de energie verde prin construirea unui parc de panouri fotovoltaice, reabilitarea şi modernizarea a circa 20 de străzi, consolidarea şi modernizarea a celor 6 blocuri din Piaţa Dacia, împădurirea a 13 hectare în zona adiacentă râului Buzău, finalizarea cimitirului municipal şi multe alte investiţii. Odată cu aprobarea bugetului avem şi finanţarea deschisă pentru gratuitatea transportului pentru toţi pensionarii buzoieni, începând din luna mai. De asemenea, familiile cu copii cu dizabilităţi vor beneficia de o alocaţie lunară de 600 de lei pentru fiecare copil în parte, aşa cum a aprobat Consiliul Local cu ceva timp în urmă", a anunţat Constantin Toma.

    Grad de îndatorare: 17,6%

    Pentru susţinerea investiţiilor, Primăria Buzău a contractat un credit de 20 de milioane de euro, decizie criticată de Opoziţie. Primarul a precizat, însă, că nivelul de îndatorare rămâne sub limita legală. "Pentru că s-a discutat mult despre luarea creditelor, vă informez că investiţiile mari care nu pot fi finanţate prin fonduri europene sau cofinanţarea pentru investiţiile europene se poate asigura doar din credite. Iar municipiul Buzău a încheiat anul trecut cu un grad de îndatorare de 15,75%, faţă de maximum 30% cât prevede legea, iar în 2026 vom avea la sfârşitul anului un grad de îndatorare de 17,6%", a explicat primarul Toma.

    Critici din partea Opoziţiei

    Bugetul a fost puternic contestat de mai mulţi reprezentanţi ai Opoziţiei. Silviu Iordache, fost prefect al Buzăului, a calificat documentul drept "un jaf din bani publici", indicând o serie de cheltuieli pe care le consideră nejustificate:

    "Bugetul Buzaului pe 2026 - un jaf din bani publici :

    - Peste 600.000 de euro pentru reabilitarea cladirii Liceului Privat Spectrum

    - 3 milioane de euro pentru Clubul Sportiv Gloria - cu 1.4 milioane de euro mai mult decat in 2025

    - 3.5 milioane de euro pe dobanzi la credite

    - 200 de mii de euro pentru mobilier in casa de oaspeti si gradurile de la Marghiloman

    - 35 de mii de euro pentru o instalatie de crestere bio a pasarilor la Marghiloman

    - 150 de mii de euro pentru alte 2 studii despre Iazul Morilor

    - 120 de mii de euro pentru garaje de biciclete care costa 600 de euro bucata

    - 80 de mii de euro pentru solutii antivirus", a scris, pe Facebook, Silviu Iordache.

    La rândul lor, reprezentanţii USR au criticat structura bugetului. "Este un buget total dezechilibrat, care nu reflectă nici realitatea, nici nevoile buzoienilor. Facem proiecte de dragul de a le face şi vom ajunge la un blocaj financiar", a declarat Florin Drăgulin, consilier local şi preşedintele USR Buzău.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Companii

    Internaţional