În vederea soluţionării rapide a litigiilor dintre oamenii de afaceri, pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a fost înfiinţată anul acesta o Curte de Arbitraj. Apelarea la arbitraj este menită a fi o alternativă la justiţia clasică, suprasolicitată în ultimii ani în România. "Sistemul arbitrar funcţionează de ani buni în lume, la noi s-a preferat însă calea în justiţie. Noi propunem o alternativă", precizează domnul Radu Merică, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.
Tribunalul arbitrar poate decide soluţionarea litigiului în decursul a doar câteva luni, iar hotărârea este definitivă şi obligatorie, reprezentând echivalentul hotărârii unei curţi judecătoreşti. Prin urmare, se poate aplica o executare judecătorească.
Serviciile Curţii de Arbitraj sunt deschise oricărei companii, indiferent dacă este sau nu membru al Camerei, însă trebuie să prevadă în contractele pe care le încheie cu partenerii o clauză specifică (compromisorie), prin care se precizează că eventualele litigii vor fi soluţionate sub această formă.
Prin acest demers Camera Româno-Germană speră să menţină atractivitatea României pentru investitori, afirmă domnul Marko Walde director general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.
Preşedintele prezidiului Curţii de Arbitraj este domnul Claus Köhler, jurist cu activitate recunoscută la nivel internaţional, având experienţă ca avocat în Munchen, Londra şi Varşovia.
Domnul Köhler explică motivaţia de a apela la arbitraj în felul următor: "Adesea sunt probleme de timp în instanţe, de exemplu durează foarte mult până la acordarea termenelor. În plus, odată ce se încheie un proces în prima instanţă, se poate trece la recurs sau apel şi astfel să se întindă procesul pe mai mulţi ani, cu toate că securitatea juridică a unei companii este esenţială. La Curtea de Arbitraj este o singură instanţă, fără recurs sau apel şi este legată prin statut să-şi desfăşoare activitatea pe termene scurte. În plus, există domenii speciale, care necesită arbitrii competenţi pe segmentul în cauză. În acest sens, arbitrii sunt aleşi de părţile aflate în litigiu, cu condiţia să depună o declaraţie de neutralitate. Independeţa şi nepărtinirea arbitrilor sunt controlate în permanenţă de prezidiul curţii de arbitraj, format din trei persoane".
Potrivit domnului Claus Köhler, Curtea de Arbitraj poate consta fie dintr-un singur arbitru sau trei, în funcţie de decizia părţilor. Dacă este un singur arbitru, atunci prezidiul îl numeşte, iar părţile implicate pot face propuneri. Dacă sunt trei, fiecare parte poate propune câte un arbitru, iar ulterior aceşti arbitrii numesc un preşedinte al curţii sau lasă această sarcină la latitudinea prezidiului. Domnia sa atrage atenţia că un arbitru poate fi refuzat, cele mai multe cazuri referindu-se la arbitri care erau avocaţi pentru una din părţi, deci nu respectau criteriul de imparţialitate.
Domnul Köhler precizează că astfel de curţi de arbitraj soluţionează mai ales litigii legate de patrimoniu, iar în procesul de arbitraj este încurajată o soluţie amiabilă între părţi.
Referitor la costurile presupuse, Preşedintele prezidiului Curţii de Arbitraj subliniază că acestea au o pondere mai mică cu cât valoarea litigiului este mai mare. Astfel, dacă pentru un litigiu de 100.000 euro, costurile de arbitraj sunt de aproximativ 6.000 euro (6% din valoare), pentru 10 milioane euro costurile nu depăşesc 70.000 euro (0,7%). Ele sunt suportate de partea care pierde.
Domnul Radu Merică apreciază că introducerea unei clauze compromisorii, prin care se face referire la soluţionarea eventualelor litigii prin arbitraj, poate constitui un avantaj pentru o companie care vrea să dezvolte parteneriate în străinătate. De exemplu, sunt multe companii germane care solicită o astfel de clauză în relaţia cu partenerii.
