Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

Coronavirusul a infectat şi piaţa imobiliară

Emilia Olescu Ştirile Zilei /

Coronavirusul a infectat şi piaţa imobiliară

Piaţa imobiliară nu a rămas neinfectată de virusul chinezesc, ci, dimpotrivă, resimte deja febra pandemiei şi se pare că, potrivit specialiştilor, îşi va reveni mai greu decât economia.

Implicaţiile sociale şi efectele asupra pieţei imobiliare a COVID-19 ar putea fi resimţite şi în anii următori, deoarece vor avea loc schimbări semnificative asupra modului de a trăi şi de a lucra, apreciază experţii din cadrul JLL. Aceştia arată că munca la dis­tanţă, cumpărăturile online, deglobalizarea lanţurilor de aprovizionare, iniţiativele de sustenabilitate şi integrare a tehnologiei ar putea fi modificate fundamental de această criză globală. Raportul "COVID-19: Real Estate Implications" realizat de JLL menţionează: "Focarul COVID-19 are un impact semnificativ asupra economiei globale. În acest moment, toată lumea este de acord că acesta va fi un şoc puternic pentru economie în prima jumătate a anului 2020, urmat de o revenire în lunile ce vor veni. În acelaşi timp, cu cât focarul creşte şi persistă o perioadă mai mare de timp, cu atât şansele unui impact de mai lungă durată asupra economiei globale şi, prin extensie, asupra pieţelor imobiliare sunt mai mari". Din punct  de vedere investiţional, în general, sectorul imobiliar rămâne într-o poziţie favorabilă, beneficiind de capital semnificativ înainte de acest şoc, sunt de părere specialiştii citaţI, adăugând: "Aceşti factori ar trebui să contribuie la o conservare a valorii activelor imobiliare şi ar putea ajuta la o revenire rapidă a pieţei.

Însă, investitorii vor redeveni precauţi, având în vedere nivelul de incertitudine, şi îşi vor îndrepta atenţia, probabil, către activele care le oferă venituri mai stabile (birouri şi multihousing) sau celor de genul data center.

De asemenea, aceştia vor examina mai atent a activele precum hoteluri, retail şi spaţii de birouri flexibil (co-working)".

În aceste condiţii, experţii JLL văd o scădere a apetitului pentru investiţii în retail şi în active din domeniului hotelier, sectoare care au reprezentat aproximativ 24% din activitatea globală de investiţii imobiliare din 2019.

Întreruperea lanţurilor de aprovizionare globale reprezintă un impact major asupra sectorului industrial şi logistic. Lanţurile de aprovizionare sunt revizuite, consolidate sau reînnodate acolo unde au fost perturbate.

Mutarea către cumpărături online, în special pentru alimente, ar putea rămâne permanent o caracteristică a sectorului de retail, ceea ce la rândul său va stimula cererea de spaţii logistice, conchid sursele citate.

Proiectele mari, în general cele care ţin de domeniul public, continuă încă, dar cu dificultăţile aferente, ne-a spus Cristian Erbaşu, preţedintele Federaţiei Patronatelor Societatilor din Construcţii (FPSC) şi proprietar al companiei Construcţii Erbaşu. Domnia sa ne-a explicat că, în acest moment, trebuie respectate regulile impuse de ordonanţele militare, atât în ceea ce priveşte transportul şi modul de organizare pe şantier, dar şi interacţiunea şi distanţă socială. Toate acestea sunt impedimente care se regăsesc în desfăşurarea activităţii pe şantiere. În ceea ce priveşte munca de birou, şi companiile de construcţii s-au reorganizat, angajaţii încercând să lucreze de acasă, în funcţie de posibilităţile tehnice ale firmelor, ne-a mai spus Cristian Erbaşu, apreciind: "Multe impedimente se vor agrava pe măsură ce starea de urgenţă va continua. Este bine că există unele facilităţi, dar şi acestea rezolvă doar o parte din probleme, nu foarte multe. Companiile, chiar dacă au scăpat poate de povara salariilor şi a altor cheltuieli, totuşi rămân cu unele cheltuieli pe care nu au cum să le acopere. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că, pentru constructori, este posibil ca perioada şi mai grea din punct de vedere economic să urmeze după criză, la o anumită distanţă, pentru că până nu apar proiecte de lucrări pe piaţă, aceştia vor parcurge o perioadă destul de lungă şi grea, în care nu vor avea de lucru".

Urmare a acestei crize, creditele neperformante vor creşe în volum, estimează expertul imobiliar Ion Radu Zilişteanu, doctor în sconomie, subliniind că agenţiile imobiliare au problema că potenţialii clienţi nu mai vor să meargă pe teren să vizioneze.

În acest context, perspectivele sunt destul de sumbre, preconizează domnia sa, adăugând: "Epidemiologii spun că în toamnă vom mai avea un val de virus, nu la fel de important ca acesta. Este foarte important cum va reporni, ulterior, economia. Perspectivele sunt destul de negre, mai ales în contextul în care o parte din proiectele imobiliare s-au oprit. Criza din 2008 a schimbat comportamente. Şi această criză va schimba comportamente, dar tabloul va fi altul, după terminarea ei".

Freedom Group: Activitatea agenţilor imobiliari s-a diminuat, în martie, cu aproximativ 75%, la nivelul Capitalei

Activitatea agenţilor imobiliari s-a diminuat, în martie, cu aproximativ 75% la nivelul Capitalei, ca volum al investiţiei, arată specialiştii de la Freedom Group. Aceştia au realizat o cercetare de piaţă care evidenţiază că mai mult de jumătate dintre agenţii imobiliari care activează în Bucureşti generează cifre de afaceri brute mai mici de 2.000 euro lunar. Lucrarea citată menţionează: "7% dintre respondenţi generează în mod normal comisioane brute de peste 100.000 euro anual, cu o scădere estimată de peste 50% în 2020, dacă măsurile luate prin instaurarea stării de urgenţă se vor prelungi pentru câteva luni".

Octavian Bădescu, fondatorul Freedom Group, a transmis: "Piaţa tranzacţionărilor rezidenţiale este în prezent cvasi îngheţată, iar singurele proiecte de tranzacţionare în derulare sunt cele care începuseră înainte de declanşarea acestei crize. Agenţii imobiliari, care şi până acum se confruntau cu problema discrepanţei dintre venituri şi volumul de muncă, vor avea destul de mult de suferit, dacă această situaţie se va prelungi dincolo de iunie. În prezent, pe piaţa rezidenţială au început deja să apară speculatorii de oportunităţi, dar deocamdată acest fenomen este abia la început şi nu a prins avânt, deoarece oamenii nu sunt dispuşi să scadă din preţurile imobilelor. Estimez că, în următoarele trei luni, vom asista la o diminuare probabilă mai ales a numărului de tranzacţii, într-o măsură mai mare decât a preţurilor".

Pe lângă garantarea comisionului, cele mai importante nevoi identificate de agenţii imobiliari includ: necesitatea unor oportunităţi de business primite din partea agenţiei (53% dintre respondenţi); accesul la programe de training şi mentorat; suportul pentru promovarea proprietăţilor listate; punerea la dispoziţie a unor instrumente tehnologice pentru eficientizarea activităţii; facilitarea oportunităţilor de colaborare cu alţi agenţi; existenţa unui suport juridic puternic, precum şi unuia administrativ şi de racordare la informaţiile din piaţă.

Mediul de afaceri din China a fost primul afectat de epidemia de Covid-19, dar scăderea rapidă a cazurilor noi în ultimele săptămâni oferă speranţe de revenire a situaţiei în a doua jumătate a anului, cu impact pozitiv şi pe piaţa de real estate, reliefează consultanţii de la Colliers, apreciind că, pe baza situaţiei din China, o evoluţie similară ar putea fi aşteptată şi la noi, susţinută de comerţul online. Sursele citate estimează chiar că actuala situaţie poate aduce oportunităţi pentru unele industrii, inclusiv segmente ale pieţei de real estate.

Specialiştii Collilers au transmis: "Chiar dacă o mare parte dintre angajaţii companiilor din China au lucrat, în primul trimestru al acestui an, din afara birourilor, şi deşi multe companii au fost afectate de epidemia de coronavirus, 85% dintre proprietarii clădirilor de birouri intervievaţi susţin că nu au existat intenţii de a renegocia contractele de închiriere din partea chiriaşilor. Totuşi, 92% dintre chiriaşi şi-au anulat planurile de extindere pentru 2020.

Unele domenii, în general cele online, precum cumpărăturile, educaţia şi jocurile, dar şi produsele farmaceutice şi asistenţa medicală sunt mai puţin lovite de criza provocată de noul coronavirus şi vor stimula cererea de închiriere de birouri în China, ceea ce poate fi o referinţă pentru o recuperare potenţială după epidemie şi în alte părţi ale lumii".

În acest context, consultanţii Colliers International consideră că proprietarii de clădiri de birouri ar trebui să se uite mai atent la aceste sectoare de business şi să îşi diversifice mixul de chiriaşi.

Conform unui sondaj realizat în China de specialiştii de la Colliers, aproximativ 59% dintre proprietarii de clădiri de birouri intervievaţi cred că acestea se vor menţine relativ stabile, în timp ce 29% se aşteaptă la scăderi. Rata de neocupare rămâne şi ea neschimbată, sunt de părere 40% dintre proprietarii de clădiri de birouri. În general, 34% dintre companiile din China care au răspuns sondajului Colliers International consideră că afacerea lor va rămâne neafectată de coronavirus în acest an, în timp ce 19% afirmă că au fost deja afectate negativ, iar 26% se aşteaptă să le fie afectată activitatea în perioada următoare. Efectele negative ale epidemiei de Covid-19 asupra companiilor mici şi mijlocii sunt mult mai evidente, 54% declarând că au resimţit impact negativ asupra activităţii în contextul coronavirusului.

Sebastian Dragomir, Partner & Head of Office Advisory la Colliers International România, arată: "Există unele asemănări între pieţele de birouri din România şi cele din China, cum ar fi trecerea timpurie la un sistem de lucru de acasă şi impactul mare asupra economiei oraşelor regionale. Pe de altă parte, în China statul deţine mare parte din piaţa imobiliară şi 80% dintre companii sunt chineze. Astfel, statul s-a concentrat mai mult asupra redresării rapide a economiei şi a redus riscurile de relocare a afacerilor în alte ţări".

Epidemia i-a afectat serios pe chiriaşii din segmentul de retail din China, veniturile scăzând cu 60% până la 100% de la izbucnirea acesteia, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Consilier

Companii

Internaţional