Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

Dubai - văzut ca un loc sigur pentru investiţiile în imobiliare

Piaţa Imobiliară /

Dubai - văzut ca un loc sigur pentru investiţiile în imobiliare

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    După ce am ieşit din criza sanitară, un nou trend şi-a făcut apariţia pe piaţa imobiliară - investiţiile românilor în locuinţele din Dubai. Se pare că doar informaţia a devenit cunoscută în acest an, fenomenul fiind mai vechi, pentru că românii şi-au cumpărat case în Dubai şi în timpul pandemiei, după cum afirmă reprezentanţii companiilor care promovează piaţa imobiliară de pe coasta Golfului Persic.

    Andreea Mironescu, sales coordinator în cadrul agenţiei Imobiliare Dubai, spune că această ţară înseamnă lux, opulenţă şi siguranţă, explicând: "Moneda nu oscilează, este stabilă de atâta vreme, nu se poate compara piaţa din Dubai cu cea din România. Majoritatea românilor cumpără pentru investiţii, dar proprietarul se poate bucura de ceea ce a achiziţionat, pentru că se recomandă foarte mult sistemul AIRBnB. Veniturile sunt foarte bune, în circa 6-7 ani, clientul îşi poate recupera suma pe care a investit-o într-un imobil, după care poate începe să câştige. Sunt foarte mulţi proprietari care au achziţionat locuinţe în Dubai în pandemie şi foarte mulţi nu au fost şi nici nu au de gând să ajungă acolo, pentru că totul se poate face de la distanţă. Dubaiul se dezvoltă cu viteza luminii, trebuie doar să fii deschis noului".

    Nu doar în România există trendul de a cumpăra locuinţe în Dubai, ci şi în alte ţări, ne-a spus sursa citată, precizând că agenţia pe care o reprezintă are evenimente în locaţii precum Londra sau Paris: "Toată lumea investeşte în Dubai pentru că nu există decât o taxă de 4% la achiziţie, după care sunt zero taxe. Plata se poate face în rate dacă locuinţa este în construcţie, ratele întinzându-se până la finalizarea proiectului. Cererea se menţine ridicată, chiar dacă, sau mai ales că există un război la ganiţă, Dubaiul fiind văzut ca un loc sigur pentru investiţii". Preţurile proprităţilor pornesc de la circa 260.000-280.000 de euro pentru studiouri şi pot ajunge până la 1-2 milioane, în funcţie de etaj, de view etc.

    Lux şi opulenţă la Chic Tower by de Grisogono

    Chic Tower by de Grisogono este cel mai nou proiect DAMAC din Dubai, fiind inspirat de luxul, unicitatea şi rafinamentul pietrelor preţioase, şi ilustrează viziunea designerului de bijuterii Fawaz Gruosi, fondatorul mărcii, care transpune nestematele în proiecte imobiliare spectaculoase, de o anvergură extraordinară. Inspirat de proprietăţile vindecătoare ale turcoazului, Chic Tower este locul în care starea de bine şi opulenţa se întâlnesc. Reprezentanţii agenţiei imobiliare consideră: "Turnul este conceptualizat în jurul turcoazului, fiind o interpretare unică a uneia dintre cele mai iubite pietre preţioase din lume. Proiectul este inspirat de conceptul «frumuseţe holistică», punând la dispoziţia rezidenţilor numeroase zone spa & wellness. Ansamblul dispune de piscine plutitoare, cascade, un râu artificial de 180 de metri lungime şi băi terapeutice care înfrumuseţează pielea, destind muşchii şi drenează toxinele din organism (băi fierbinţi, băi reci, băi cu sare şi băi cu nămol). Lângă centrul SPA există o sală de sport în aer liber, iar apartamentele de lux au sală de sport privată. Rezidenţii se pot răsfăţa cu sucuri din fructe şi legume proaspete, 100% naturale, la JUICE BAR, şi au la dispoziţie un BEAUTY BAR, unde pot testa creme personalizate în funcţie de nevoile specifice tipului lor de piele. Chic Tower by de Grisogono pune la dispoziţia rezidenţilor o gamă întreagă de activităţi şi terapii, perfecte pentru a combate oboseala şi stresul.

    Facilităţile complexului includ locuri de joacă, arene de fotbal, zone de petrecere, un serviciu de concierge non-stop şi servicii de parcare cu valet. Toate apartamentele au bucătărie utilată, terase cu balcon şi spaţiu amplu de depozitare. Unităţile de lux sunt prevăzute cu o terasă cu flori şi vegetaţie luxuriantă, o piscină infinită, o sală de sport privată şi un ecran de proiecţie de film.

    Turnul este situat direct pe canalul de apă din Dubai, foarte aproape de Burj Khalifa, City Walk şi Jumeirah, oferind vederi superbe spre orizontul Business Bay".

    Portofino Damac Lagoons - un proiect exclusivist

    Portofino Damac Lagoons, un proiect exclusivist, oferă facilităţile unui stil de lucru intens, dar într-un peisaj feeric, luxos, extravagant, cu birouri şi biblioteci în aer liber. Potrivit agenţiei de vânzări, Portofino este o colecţie vibrantă de case şi vile exclusiviste de inspiraţie italiană: "Hub-ul Work & Play din Portofino combină afacerile cu plăcerea, oferind o adresă de birou pitorească, care vă duce în aer liber, prin:

    - Outdoor rooms - camere de conferinţă în aer liber, lângă piscină, unde iţi poţi invita partenerii de business şi iţi poţi desfăşura intalirile cu echipa.

    - Aqua office - birou în aer liber, tip ponton, deasupra lagunei cu apă cristalină, din mare, desalinizată.

    Cuvântul cheie al clusterului este «echilibrul» - între muncă şi activităţile din timpul liber".

    Momentele de relaxare după o zi lungă şi stresantă de muncă pot fi petrecute în pavilionul de muzică în aer liber, lângă piscină, în zona de pescuit dedicată, la centrul wellness & spa, în zona de observator, într-unul din parcurile verzi luxuriante sau la unul dintre restaurantele ansamblului imobiliar.

    AYKON City - un oraş în centrul metropolei

    AYKON City este un alt ansamblu exclusivist din Dubai, cu şase turnuri ultramoderne, fiind gândit ca un întreg oraş aflat în centrul metropolei. Situat pe Sheikh Zayed Road, cu vederi asupra celui mai prestigios cartier al orasului, AYKON City pune la dispozitie apartamente tip studio, apartamente cu unul două şi trei dormitoare, camere de hotel şi spaţii pentru birouri. AYKON City se află în apropierea celor mai cunoscute atracţii turistice din Dubai - Burj Khalifa, Dubai Fountains, Dubai Canal, City Walk, Boxpark, plaje şi mari branduri de lux.

    Safa TWO - cheia către lumea de mâine

    Safa TWO este cheia către viitorul lux, reprezentând lumea de mâine, spun agenţii imobiliari care-l promovează: "Safa Two a fost proiectat şi va fi construit în mod arominos pentru a oferi tuturor locuitorilor săi vederi uimitoare către canal şi către împrejurimi. Încă de la intrare există posibilitatea de a fi cufundat într-o experienţă vizuală cu adevărat sublimă - interioarele sunt inspirate de rubinele semnate Grisagono, iar perdeaua se inspiră din strălucirea diamantelor".

    La etajul 60 găsim INFINITY POOL din SAFIR , baruri şi restaurante high-end, acesta fiind primul zgârie-nori cu piscină transparentă. FOG FOREST se află la etajul 85, iar toate apartamentele au pereţi mobili, astfel încât aspectul încăperii poate fi schimbat oricând.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective