Pentru cei care încă mai speră la revenirea "imobiliarelor" la nivelul din 2007-2008, am o veste proastă... nu cred că vom mai vedea prea curând preţurile de atunci, deoarece, dincolo de cauzele legate de prelungirea crizei economice, există şi o serie de alte cauze mai puţin evidente.
"Bula imobiliară" de la finele deceniului anterior trebuie legată de alte trei fenomene economice. În primul rând, vorbim de apariţia şi în România a unui sistem bancar eminamente capitalist, care trăieşte doar din dobânzi şi nu din falimente controlate sau scheme piramidale de tip Caritas, un sistem bancar care, în goana după cota de piaţă, a fluturat românilor mirajul unei vieţi pe credit, fără a le explica şi faptul că un împrumut la bancă nu are nimic în comun cu rugămintea "dă-mi şi mie un milion" adresată unei rude sau unui prieten.
În al doilea rând, explozia comerţului de hypermarket a generat o cerere fenomenală de terenuri mari în jurul marilor oraşe, ceea ce a creat o presiune semnificativă şi asupra preţurilor terenurilor rezidenţiale.
În al treilea rând, dorinţa marilor companii româneşti şi internaţionale de a evada din apartamentele de 2, 3 şi 4 camere în care îşi aveau sediile prin anii "90, în care - fizic - nu mai încăpeau, a dus, tot aşa, la o cerere acută de spaţii de birouri de clasa A.
Care este situaţia în ianuarie 2011? În acest moment, băncile nu mai oferă oamenilor credit "doar cu buletinul" şi cer ca garanţie "şi pe mama şi pe tata, plus un văr primar" pentru un credit de 2 lei orientându-se spre a credita doar un singur client - dar mult mai sigur - statul. Hypermarketurile au cam ajuns la un punct de saturaţie a pieţei (dincolo de falimente, insolvenţe, reorganizări judiciare, pe cei care nu cred îi îndemn să compare cozile de la casele de marcat de Sărbători din 2010 cu cele de acum 10 ani din singurul Metro din Bucureşti). Multinaţionalele care au apucat să se mute înainte de criza economică s-au mutat în clădirile de birouri care fuseseră terminate în grabă. "Valul doi", lovit de criză, a cam intrat pe bugete de austeritate şi a renunţat la visele de grandoare imobiliară.
În ceea ce priveşte sectorul rezidenţial, revenirea va fi şi mai dificilă, datorită unor factori subiectivi ce ţin de mentalul colectiv românesc, şi cred cu tărie că românul scrie "casă" cu "C" mare, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
În sine, capitalismul scrie "casă" cu literă mică, văzând-o ca pe un "adăpost", o "investiţie", o "garanţie colaterală" etc., în fine, un obiect de utilitate, a cărui valoare se exprimă în preţ. Spre deosebire, românul mioritic vede "Casa" ca pe un sanctuar absolut, din care pleacă doar pentru a se muta la cele veşnice... E puţin exagerat, recunosc, dar câţi români s-au mutat de mai mult de două ori din Casa LOR?
Dacă luăm în calcul doar variabila temporală, un englez se mută în "prima casă" pe la vreo 20 de ani (de obicei, un apartament cu două camere sau studio), după care se însoară şi îşi achiziţionează, împreună cu soţia, o casă cu 3 camere, după care - când apar copiii - se mută într-o casă de 4-5 camere, pentru ca apoi, o dată ce aceştia şi-au luat zborul - să intre şi ei, la rândul lor, în ciclul imobiliar - se mută înapoi la 3 sau 2 camere... adică îşi schimbă locuinţa de cel puţin 4 -5 ori! Spre deosebire, un român are O Casă, în care creşte, îşi trăieşte tinereţea, se căsătoreşte, îşi creşte copiii şi, în fine, îşi toacă pe întreţinere aproape toată pensia.
Lucrurile nu stau mai bine nici pe variabila spaţială... în timp ce englezii - să păstrăm exemplul - îşi mută casa cât mai aproape de slujbă, românii - în copleşitoarea lor majoritate - îşi caută un job cât mai aproape de casă. Această atitudine le limitează drastic opţiunile pe piaţa forţei de muncă, ceea ce are, mai departe, un efect negativ asupra veniturilor ce pot fi alocate pentru o nouă locuinţă (vedeţi, nu am zis "casă") mai adecvată. Cum Dumnezeu să strângi 30% din valoarea unei case pentru avans cu singurul loc de muncă pe care îl găseşti la colţ de stradă?!?
E clar că frenezia imobiliară nu va reveni într-un viitor previzibil, dar ieşirea din criză va începe abia în momentul în care nu vom mai scrie "casă" cu "C" mare iar "job"-ul (adică sursa de venit) şi nu "locuinţa" va deveni elementul central al vieţii active a unei persoane.
