Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

PerspectiveApartamentele mici şi accesibile vor fi, pe termen lung, vedetele pieţei imobiliare

Fragment din articolul publicat în revista Bursa Construcţiilor nr. 6/2011 Ştirile Zilei /

După o perioadă de declin a pieţei imobiliare, anul 2011 a adus stabilitate. Pentru multe tipuri de imobile a fost atins pragul de jos al preţurilor, fapt ce ar putea constitui premisa unei relansări.

Ori Efraim, Real Estate Service Line Leader KPMG România apreciază: "Pe cele mai multe segmente cred că am ajuns la pragul de jos, deşi poate sunt şi zone în afara celor în care preţurile vor continua să scadă puţin, dar va fi ceva marginal". De exemplu, pe piaţa chiriilor nu sunt diferenţe semnificative comparativ cu anul trecut.

Pe de altă parte, sectorul rezidenţial se orientează spre Programul "Prima Casă" în ceea ce priveşte plafonul propus de acesta, chiar dacă programul va avea sau nu continuitate. "Programul este mai potrivit pentru ţară nu doar datorită stimulentelor introduse de Guvern, ci prin faptul că reflectă nevoia reală a pieţei din România pentru apartamente. În general, sunt familii cu două-trei persoane, care nu au nevoie de mai mult de două-trei camere. Ori mulţi dezvoltatori construiau apartamente cu patru-cinci camere. Cei care au putut recompartimenta şi adapta proiectele la o scară mai mică, au reuşit să vândă destul de bine, chiar dacă sub aşteptările iniţiale", argumentează domnul Efraim.

Înainte de criză dezvoltarea nu se făcea pe principii fundamentale de economie. Investitorii veneau din zonele vestice cu planul lor de afaceri, potrivit pentru ţări mai bogate şi încercau să îl implementeze aici, fără să îl ajusteze nevoilor reale şi capacităţilor pieţei locale. Similar cu situaţia din alte state care au aderat la Uniunea Europeană şi în România preţurile au crescut, fără însă ca salariile să ţină pasul. În plus, erau mulţi investitori cu viziune pe termen scurt sau oportunişti. Participanţii la piaţă nu aveau interesul ca bula imobiliară să explodeze, ci să ţină cât mai mult. Era o discrepanţă între investitori-dezvoltatori şi potenţiali cumpărători în majoritatea sectoarelor imobiliare. În acele "vremuri fericite", orice persoană care avea un teren, fără un istoric sau un plan de afaceri în spate, putea lua un credit de 70% din valoarea proiectului doar punând ca garanţie terenul, ceea ce este uimitor.

Articolul integral este publicat în revista Bursa Construcţiilor nr.6/2011

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional