După o dezvoltare spectaculoasă în intervalul 2005-2008, criza financiară a retezat elanul pieţei imobiliare, fapt ce a surprins numeroşi investitori cu garda jos, fie ei mari sau mici. Pornind de la experienţa pe piaţa imobiliară locală începând din 2004, Ilias Papageorgiadis, CEO MORE Real Estate Services, surprinde dintr-o perspectivă neconvenţională, presărată cu o doză de umor, fenomenele ce au caracterizat şi caracterizează piaţa de profil din România în cadrul a două volume: "Prin labirintul imobiliarelor şi alte întâmplări adevărate" şi "100 mici secrete pentru investiţii imobiliare de succes". Prima dintre cele două lucrări, surprinde realităţile existente pe piaţă înainte şi după lovitura crizei imobiliare. A doua lucrare vine ca o completare, menită să explice principalele mecanisme ale pieţei şi modalităţile de evitare a capcanelor.
"Activitatea în domeniul imobiliar a fost relativ uşoară în intervalul 2004-2008, dar deja în ultima parte din 2007 se manifestau semnele unei schimbări în sensul blocării pieţei. Mă aşteptam ca 2008 să fie mai dificil decât anul precedent, ceea ce s-a şi întămplat.", relatează domnul Papageorgiadis.
În opinia sa investitorii străini care vin în România nu ar trebui să se aştepte să găsească nici "Paradisul", dar nici "o ţară dezorganizată" şi îşi menţine încrederea în potenţialul de dezvoltare a pieţei imobiliare locale.
În privinţa modului în care poate fi atins succesul în domeniul imobiliar, domnul Ilias Papageorgiadis apreciază că pentru aceasta este necesar ca toate părţile implicate într-o tranzacţie să aibă de câştigat.