Preocupată de tendinţele globale în arhitectură şi construcţii, PlanRadar a realizat o cercetare aprofundată în 12 ţări pentru a înţelege modul în care arhitecţii se adaptează la schimbare şi îşi planifică viitorul, dar şi pentru a afla cum prevăd experţii că va arăta arhitectura în următoarele decenii, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, studiul este derulat cu ajutorul arhitecţilor şi urbaniştilor din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Austria, Franţa, Spania, Italia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Emiratele Arabe Unite, studiul readuce în atenţie pe plan global necesitatea înţelegerii impactului puternic pe care noile construcţii îl au asupra mediului.
10 teme comune se regăsesc în preocupările specialiştilor: sustenabilitate, clădiri Net Zero, design-ul centrat pe om (people centric), clădiri integrate în mediul inconjurător, rezilienţa, reutilizarea clădirilor, centuri verzi în jurul oraşelor, regenerare urbană, cartiere multifuncţionale, materialele viitorului.
Proiectul de cercetare "Arhitectura Viitorului" include analiza şi concluziile a numeroase studii şi rapoarte oficiale realizate de asociaţii de profil (urbanişti, arhitecţi, ingineri civili), designeri de produs şi amenajări interioare, producători de mobilă, jurnalişti în domeniu, şi publicate în perioada 2020 - 2022. Proiectul analizează tendinţele, priorităţile şi strategiile viitoare pentru arhitectură si a fost lansat anul acesta, la iniţiativa PlanRadar, soluţia de software pentru managementul proiectelor de construcţii şi imobiliare, cu clienţi la nivel global, inclusiv în România.
1.Sustenabilitate. Pentru multe dintre naţiunile evaluate, sustenabilitatea, ca parte din strategia pe termen lung a UE pentru 2050, în cadrul căreia blocul European aspiră să fie neutru din punct de vedere climatic până în 2051, este un parcurs firesc. Întrucât construcţiile contribuie în mod semnificativ la emisiile de carbon, atât în timpul fazei de construcţie, cât şi în timpul funcţionării şi ocupării unei clădiri, o serie de măsuri pentru diminuarea emisiilor de carbon se impun din partea guvernelor şi a autorităţilor locale.
2. Net Zero. În construcţii, Net Zero înseamnă dezvoltarea de clădiri a căror construcţie şi exploatare implică costuri foarte mici de carbon. Utilizarea energiei în toate etapele trebuie redusă, iar clădirile trebuie să funcţioneze cât mai eficient posibil. Cum se poate realiza acest lucru? Prin utilizarea de materiale inovatoare şi implementarea biofiliei, ar putea fi posibil că o clădire finalizată să poată capta carbonul. Nu există un singur mod, unic şi infailibil de a construi clădiri Net Zero. Cu toate acestea, arhitecţii, inginerii şi cercetătorii în domeniul materialelor caută în mod constant să aducă îmbunătăţiri. Un principiu de bază al gândirii moderne în materie de sustenabilitate, Net Zero este o strategie comună pentru a realiza progrese măsurabile în direcţia unor clădiri ecologice.
10 ţări din cercetare menţionează Net Zero ca fiind o tendinţă cheie în arhitectură reflectă presiunile legale existente pentru a realiza îmbunătăţiri în acest domeniu, subliniază sursa citată.
Absenţa Ungariei din aceste 10 ţări poate reflecta faptul că s-a angajat să îşi reducă emisiile doar cu 7% până în 2033. Cu toate acestea, Polonia s-a angajat, de asemenea, la o reducere de numai 7% în acest interval de timp, dar citează totuşi Net Zero că fiind o preocupare majoră. Emiratele Arabe Unite şi-au stabilit obiectivul de a ajunge la Net Zero până în 2050, dar, întrucât acest obiectiv a fost anunţat abia în octombrie 2021, ne aşteptăm că el să se reflecte în orice document strategic viitor.
3. Designul centrat pe om (people centric). Există multe faţete şi strategii care intervin în proiectul unei clădiri şi a unei comunităţi locuibile. În mod fundamental, arhitectura locuibilă este cea care sprijină bunăstarea fizică şi mentală a locatarului, care plasează omul în centrul proiectării.
Caracteristicile comune ale unei clădiri şi ale unei comunităţi locuibile contribuie, de asemenea, la obiectivele de sustenabilitate. Astfel, mersul pe jos reduce nevoia de deplasări lungi şi poluante, dezvoltările mixte de înaltă densitate oferă oportunităţi pentru o utilizare mai eficientă a spaţiului şi a resurselor; integrarea oportunităţilor de transport public si identificarea de soluţii eficiente de încălzire şi răcire, în funcţie de climatul local, sunt principalele măsuri care se iau în calcul în proiectarea people centric.
Printre ţările care afirmă că sporirea locuibilităţii este un obiectiv-cheie se numără Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite şi Polonia.
4. Clădirile ca parte a mediului. Deşi clădirile sunt rareori construite în mod izolat, mediul înconjurător al unei clădiri poate fi exploatat, influenţând proiectarea sistemelor de încălzire şi de răcire, apariţia umbrei acolo unde este necesar, dar şi accesul la facilităţi naturale locale - apă, vânţ, lumină solară sau energie geotermală.
Totuşi, pentru a proiecta pe deplin o clădire ca parte a mediului înconjurător, proiectantul trebuie să fie conştient şi de daunele potenţiale pe care construcţia le poate provoca zonei înconjurătoare. Institutul American al Arhitecţilor abordează în profunzime acest subiect în raportul "Cadrul pentru excelenţă în proiectare". În "Proiectarea pentru ecosisteme", AIA afirmă că "O bună proiectare aduce beneficii reciproce locuitorilor umani şi non-umani".
În acest scop, ei sugerează o serie de bune practici de proiectare, inclusiv încorporarea de plante care atrag polenizatorii, adăugarea de strategii de proiectare care să descurajeze coliziunea cu păsările şi evitarea creării unei poluări luminoase excesive. Astfel, mediul înconjurător poate fi exploatat de către proiectant pentru a crea un mediu plăcut şi durabil pentru oameni, dar clădirile pot fi, de asemenea, adaptate pentru a avea un impact net pozitiv asupra mediului lor natural.
Printre ţările care declară că sunt interesate de proiectarea clădirilor în armonie cu mediul se numără SUA, Germania, Franţa, Slovacia, Italia şi Polonia, subliniază sursa citată.
5. Rezilienţa. Conceptul de clădiri rezilienţe se află la graniţa dintre două tendinţe identificate anterior: cea a sustenabilităţii şi cea a locuibilităţii.
O tendinţă în direcţia clădirilor rezilienţe recunoaşte faptul că schimbările climatice locale reprezintă o provocare pentru locuitori. De exemplu, zonele din Europa Centrală şi de Vest sunt afectate de inundaţii mai frecvente, în timp ce Europa de Sud se confruntă cu un risc crescut de incendii de pădure. Între timp, SUA se confruntă cu valuri de căldură mai lungi şi mai intense, ceea ce duce la incendii de vegetaţie în zone ale ţării care anterior erau considerate sigure de acest tip de catastrofă, cum ar fi nord-vestul Pacificului, precum şi cu uragane mai intense, în special de-a lungul coastei de est. De asemenea, din anul 2005, în sud-vestul ţării se manifestă o aşa-numită "megasecetă".
În timp ce Emiratele Arabe Unite pot fi considerate uneori relativ sigure în faţa schimbărilor climatice, având în vedere climatul său deşertic, pe site-ul propriu al guvernului se afirmă că "Emiratele Arabe Unite sunt clasificate printre categoriile de ţări cu cea mai mare rată de vulnerabilitate la impactul potenţial al schimbărilor climatice din lume". Aceştia preconizează că acest lucru va creşte temperaturile deja ridicate şi va reduce şi mai mult precipitaţiile, provocând secete, în timp ce, simultan, nivelul mării va creşte şi va există o frecvenţă mai mare a furtunilor.
6. Reutilizarea şi refolosirea clădirilor. Reutilizarea adaptivă este o altă strategie care derivă din obiectivele de sustenabilitate. În general, este mai sustenabil să se renoveze, să se reutilizeze sau să se refolosească o structură existentă decât să se demoleze o structură şi să se construiască una nouă în locul ei. Este mai rapidă, mai rentabilă şi utilizează mai puţine materiale. De asemenea, reutilizarea permite proprietarilor şi dezvoltatorilor să păstreze clădirile de patrimoniu care pot fi protejate de legile locale.
Cu toate acestea, reutilizarea nu este întotdeauna un proces simplu. De exemplu, clădirile mai vechi pot deveni structural nesigure, iar remedierea acestui lucru într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor şi al forţei de muncă poate fi extrem de dificilă. De asemenea, unele clădiri au fost proiectate pentru utilizări atât de specifice încât ar fi nevoie de o cantitate mare de muncă pentru a le transformă în structuri multifuncţionale.
În pofida acestor provocări, 41% dintre ţările intervievate prevăd că, în următoarele decenii, va există un volum mai mare de reutilizare şi reconversie a clădirilor.
Printre ţările care manifestă un interes strategic pentru reutilizarea clădirilor se numără SUA, Marea Britanie, Austria, Franţa şi Spania.
7. Centuri verzi în jurul oraşelor mari. Din 1955, Marea Britanie a demarat o politică de clasificare a terenurilor neamenajate din jurul oraşelor drept "centură verde". Austria a protejat propria centură verde a Vienei încă din 1905. Prima centură verde din SUA a fost legiferată în Kentucky în 1958, iar multe alte state şi oraşe au urmat exemplul acesteia. Între timp, în Spania, Madridul a fost mult timp înconjurat de o centură verde naturală, până când expansiunea rapidă a oraşului a eradicat o parte din ea. Acum, există un proiect în curs de desfăşurare pentru a reînnoi centură verde şi a reface pădurile.
Deşi conceptul de centură verde nu este atât de popular în Franţa, Parisul a fost înconjurat de o serie de ziduri care au limitat expansiunea oraşului de-a lungul istoriei. Ultimul său zid a fost demolat în 1931, permiţând oraşului să se dezvolte şi să devină metropolă care este astăzi. În prezent, în Franţa se discută din nou despre centurile verzi pentru a preveni expansiunea urbană, un proces fiind în curs de desfăşurare la Rennes.
Aceste proiecte de centuri verzi urbane au pus presiune asupra spaţiului dezvoltat existent. Pentru că populaţia să continue să crească, tot spaţiul utilizat în interiorul centurii verzi trebuie să fie maximizat. Între timp, este mai uşor să se atingă obiectivele de sustenabilitate prin modernizarea clădirilor existente. Reutilizarea şi reconversia clădirilor face posibilă realizarea creşterii populaţiei fără a recurge la extinderea urbană.
8. Regenerarea urbană. Regenerarea urbană se referă la practica de reînnoire şi îmbunătăţire a cartierelor urbane care se află în diferite tipuri de degradare. Zonele care sunt vizate de regenerarea urbană au adesea clădiri şi facilităţi degradate. De asemenea, acestea sunt adesea defavorizate din punct de vedere socio-economic, iar companiile din aceste zone pot avea dificultăţi în a prospera.
Scopul regenerării urbane este de a aduce o nouă viaţă în aceste cartiere - stimulând o calitate a vieţii îmbunătăţită pentru locuitori şi o creştere economică pentru afacerile locale. Alternativ, regenerarea urbană poate fi solicitată atunci când o zonă a fost folosită în scopuri industriale, cum ar fi zonele portuare şi depozitele, dar aceste industrii nu mai sunt prezente în zonă. Aceste terenuri industriale dezafectate sunt adesea zone ideale pentru reamenajare.
Regenerarea urbană a fost deseori criticată pentru că provoacă îmbogăţirea şi strămutarea locuitorilor existenţi. Strategiile de regenerare urbană pot include: Finanţarea regenerării zonelor industriale dezafectate, Investiţîi în infrastructură de transport, Finanţarea reparaţiilor şi îmbunătăţirea întreţinerii facilităţilor locale, cum ar fi parcurile, bibliotecile şi serviciile pentru tineret, Oferirea de stimulente dezvoltatorilor pentru a creşte stocul de locuinţe sau pentru a renova proprietăţîle existente, Investiţii în industria turismului şi dezvoltarea de facilităţi care să atragă vizitatori.
Şase ţări analizate în cadrul cercetării sunt angajate în regenerarea sau renovarea mediului construit existent: Regatul Unit, Germania, Austria, Franţa, Spania şi Republica Cehă.
9. Cartierele multifuncţionale. Districtele multifuncţionale includ toate tipurile de clădiri - rezidenţiale, educaţionale, comerciale, de retail. Acest tip de cartier este esenţial dacă un planificator urban doreşte să reducă dependenţa de maşini.
Districtele multifuncţionale permit, de asemenea, planificatorilor urbani să menţină densitatea populaţiei la un nivel relativ ridicat. În loc să răspândească facilităţile în diferite districte, fiecare district poate fi folosit pentru locuinţe. Extinderea urbană este recunoscută ca fiind un proces dăunător din cauza creşterii emisiilor de CO2, a creşterii solului artificial şi a timpului şi energiei suplimentare necesare pentru a se deplasa de la un cartier la altul.
Districtele multifuncţionale pot contribui la compactizare şi la reducerea impactului de mediu al zonei urbane, având în acelaşi timp un impact pozitiv asupra comunităţii locale, permiţând o mai mare mobilitate pietonală.
În Germania, cartierele multifuncţionale au fost o alegere deliberată de planificare încă din anii 1970, zonele de locuit, oportunităţîle de educaţie şi de angajare şi oportunităţile de recreere fiind integrate în mod deliberat. Între timp, în Spania, majoritatea locuitorilor oraşelor locuiesc în apartamente. În prezent, oraşele spaniole se confruntă cu provocarea de a integra suburbiile şi noii sateliţi urbani.
Există o nevoie potenţial similară în Republica Cehă, unde o mare parte din fondul locativ a fost construit în timpul guvernului socialist. Aceste blocuri rezidenţiale de mari dimensiuni au încercat să creeze locuinţe egalitare, dar adesea erau prost conectate cu alte facilităţi. Imediat după instaurarea regimului comunist, guvernul a transferat responsabilitatea planificării urbane către municipalităţi, iar majoritatea locuinţelor au fost privatizate, ceea ce a dus la o pauză în dezvoltarea urbană şi la o integrare mai strânsă a cartierelor.
În Polonia s-au înregistrat probleme similare cu cele din Republica Cehă. Având în vedere că atât industrializarea, cât şi urbanizarea au avut loc într-un ritm extraordinar la jumătatea secolului al XX-lea, constructorii au acordat prioritate dezvoltărilor rezidenţiale uriaşe. Magazinele, restaurantele, şcolile şi alte facilităţi au fost planificate pentru a fi construite mai târziu, ceea ce înseamnă că populaţiile uriaşe au fost adesea deservite insuficient. În timp ce oraşele mai vechi, care au fost mai puţîn afectate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi-au păstrat o mare parte din caracterul şi diversitatea lor, oraşele mai mici sau mai industriale au fost aproape în întregime remodelate. În timp ce celelalte naţiuni care adoptă această abordare au adesea probleme existente de rezolvat, Emiratele Arabe Unite a început dezvoltarea urbană abia în anii 1950, iar cel mai mare boom a avut loc în ultimii 25 de ani.
Dubai şi-a planificat în mod explicit oraşul pentru a atrage turismul şi investiţiile din întreaga lume, în loc să se concentreze pe un număr relativ mic de rezidenţi. Cu toate acestea, oraşul se dezvoltă rapid - de la mai puţîn de 1 milion de locuitori în 2000 la peste 3,4 milioane în 2022, cu o populaţie estimată să ajungă la 6,5 milioane de locuitori până în 2040. Având în vedere numărul atât de mare de persoane care vin în EAU şi în special în Dubai, este posibil că obiectivul specific de a dezvoltă cartiere multifuncţionale să contribuie la a-i face pe noii sosiţi să se simtă că acasă.
5 din cele 12 ţări analizate consideră că districtele multifuncţionale reprezintă o tendinţă-cheie în planificarea urbană în următorul deceniu - Germania, Spania, Republica Cehă, Emiratele Arabe Unite şi Polonia.
10. Materialele Viitorului. O direcţie clară este dată de materialele inteligente, momentan destul de scumpe.
O tendinţă bine stabilită însă este întoarcerea la materialele organice, uşor de cultivat sau de fabricat. Paiele, lemnul, argilă, bambusul, cânepă - toate acestea sunt materiale de construcţie tradiţionale de sute, dacă nu chiar de mii de ani. În prezent, aceste materiale, cu câteva ajustări suplimentare din partea cercetătorilor în domeniul materialelor şi a producătorilor de produse, reprezintă alternative sustenabile şi cu costuri de producţie mult mai reduse, se menţionează în comunicat.
