Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Primăria Suceava - proiecte de investiţii prin CNI şi prin Programul Anghel Saligny

Investiţii /

Primăria Suceava - proiecte de investiţii prin CNI şi prin Programul Anghel Saligny
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Primăria Suceava are în vedere, în acest an, atât derularea de investiţii noi, cât şi continuarea lucrărilor aflate în derulare. Proiectele de investiţii pe care şi le propune municipalitatea sunt în principal lucrări complementare unor obiective investiţionale, care se derulează prin Compania Naţională de Investiţii sau prin Programul Anghel Saligny, din punct de vedere al cofinanţării, şi pentru care administraţia publică locală are obligativitatea asigurării utilităţilor de bază (apă, canal, energie electrică, gaze naturale, etc.), după cum ne-au spus reprezentanţii Primăriei Suceava.

    Sursele citate ne-au transmis: "Fiecare obiectiv de investiţii are o importanţă majoră, fiind interdependente în asigurarea unitară a unei funcţionalităţi şi atingerea scopului care a stat la baza promovării acestor obiective".

    Printre obiectivele amintite de reprezentanţii municipalităţii se numără:

    - Sală Polivalentă cu 5.000 de locuri (obiectiv aflat în derulare prin Compania Naţională de Investiţii şi cu termen de finalizare decembrie 2025) pentru amenajarea de locuri de parcare (peste 700 de locuri), asigurarea de utilităţi de bază - apă, canal, energie electrică, gaze naturale, apă potabilă perimetral obiectiv, iluminat, alei şi trotuare perimetrale, etc. La o primă estimare, investiţia va avea o valoare mai mare de 20 milioane lei.

    - Bază Sportivă Tip I - obiectiv aflat în execuţie cu stadiul de finalizare de 90% (derulare prin Compania Naţională de Investiţii), pentru care au fost realizate lucrările de alimentare cu apă potabilă, au fost stabilite şi executate lucrările de asigurare apă potabilă şi canalizare şi, de asemenea, s-a prevăzut asigurarea alimentării cu gaze naturale printr-o soluţie alternativă.

    - Construire Creşă Mare cu 110 locuri pe strada Mircea Hrişcă (obiectiv derulat prin Compania Naţională de Investiţii, cu termen de finalizare luna iulie-august 2025), pentru care administraţia locală a demarat lucrările de asigurare gaze naturale - se află în derulare procedurile de alimentare cu utilităţile necesare.

    - Rută alternativă Suceava-Botoşani etapa a III-a - pasaj CF, obiectiv cofinanţat prin Programul Anghel Saligny (investiţie de peste 78.000.000 lei, din care contribuţia Municipiului Suceava este mai mare de 35.000.000 lei. Obiectivul este contractat, se află în elaborare proiectul tehnic şi detalii de execuţie şi pentru care se vor demara lucrările efective de execuţie începând cu 2025. Obiectivul este evidenţiat prin asigurarea unei pasarele de peste 1 km peste calea ferată şi care va asigura o fluidizare a traficului rutier în şi dinspre Botoşani şi descongestionarea traficului greu dinspre vama Siret spre Botoşani.

    - Lucrări de reabilitare imobile de locuit multietajate prin programul de reabilitare guvernat de Ordonanţa de Urgenţă nr. 18 din 4 martie 2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe - are în vedere un număr de cinci imobile P+4 aflate în execuţie lucrări, cu finanţare 60% din bugetul de stat, 30% din bugetul Local şi 10% din partea Asociaţiei de Proprietari. De asemenea, se află în derulare obiective de investiţii privind reabilitarea blocurilor cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

    - Lucrări de reabilitare a sistemului de termoficare (transport, distribuţie şi furnizare energie termică produsă în sistem centralizat) - Etapa I -, care are în vedere reabilitarea a nouă puncte termice cu instalaţii şi echipamente, reţele de transport şi distribuţie, staţii de pompare, în valoare de 362.290.407,73 lei cu TVA, cu contract de finanţare în valoare de 246.322.038,31 lei cu TVA din Fondul pentru modernizare, diferenţa de 115.968.369,41 lei fiind asigurată de Municipiul Suceava.

    - Lucrări de modernizare parc Mărăşeşti, obiectiv care dispune de Studiu de Fezabilitate şi care se va actualiza coroborat cu disponibilităţile bugetare, priorităţile şi constrângerile financiare din anul 2025;

    - Lucrări de extindere reţele publice de utilităţi apă potabilă şi canalizare pentru utilizatori prioritari din categoria populaţie, respectiv se are în vedere pentru analiză şi decizie de includere în lista obiectivelor de investiţii pentru anul 2025: extindere reţea de alimentare cu apă strada Căprioarei, cartier Burdujeni, extindere reţea de apă potabilă şi canalizare menajeră strada Lev Tolstoi, extindere reţea de apă pe strada Teodor Robeanu nr. 2, 3, 4 şi 5 din municipiul Suceava, extindere reţea de apă potabilă şi canalizare menajeră strada Ştefăniţă Vodă, extindere reţea de apă potabilă şi canalizare menajeră strada Bogdan Bicsi, extindere reţele de canalizare menajeră strada Plevnei. Aceste lucrări vor fi analizate şi în funcţie de disponibilităţile bugetare se vor cuprinde în programul anual investiţional.

    - Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în municipiul Suceava.

    - Extindere reţele de energie electrică pentru străzile Traian Popovici şi strada Bogdan Bicsi.

    - Consolidare versant nordic Zamca.

    - Sistematizare şi consolidare teren, zid de sprijin / piloţi strada Paris pentru asigurare teren construire Creşă Mare.

    - Rută alternativă acces cartier Europa şi lucrări de sistematizare verticală, drumuri, alei, trotuare, căi de acces, lucrare amplă în continuare, care a beneficiat de ordin de sistare pe perioada realizării lucrărilor de extindere reţele de gaze naturale. Se estimează finalizarea lucrărilor în anul 2025.

    - Sens giratoriu intersecţie B-dul 1 Mai - Calea Obcinilor, obiectiv care va asigura optimizarea traficului rutier şi asigurarea benzilor de circulaţie pentru mijloacele de transport în comun, obiectiv aflat în faza de obţinere a autorizaţiei de construire, sistate pe perioada realizării lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare prin programul POIM derulat de către operatorul regional A.C.E.T. Suceava.

    - Modernizare strada Dobrilă Eugen, obiectiv major care asigură modernizarea infrastructurii rutiere pe o lungime de peste 1800 m şi care are în vedere finalizarea lucrărilor de extinderi reţele utilitare de canalizare menajeră şi gaze naturale, care au contribuit la afectarea calităţii drumului.

    - Modernizare strada Alunului, care a beneficiat de extindere reţele de gaze naturale şi după perioada de asigurare a condiţiilor de branşamente la imobilele individuale a intrat în atenţia administraţiei locale, obiectiv ce dispune de proiectul tehnic şi Autorizaţie de construire în vederea demarării procedurii de achiziţie lucrări de execuţie.

    - Modernizare strada Pictor Dumitru Dacian, care dispune de proiectul tehnic şi Autorizaţie de construire în vederea demarării procedurii de achiziţie lucrări de execuţie;

    - Modernizare strada Decebal, ca obiectiv care continuă programul etapizat de refacere a infrastructurii rutiere şi pietonale în cartierul Iţcani, după ce anul anterior au fost finalizate lucrările la strada Dragomirna.

    - Amenajare parcare strada George Coşbuc, obiectiv prioritar care să conducă la siguranţa traficului pietonal în mod deosebit, prin descongestionarea amplasării mijloacelor auto (parcate) pe Strada Calea Unirii.

    Municipiul Suceava are în vedere elaborarea unui număr important de studii privind reabilitarea şi modernizarea străzilor din municipiul Suceava şi care vor stabili soluţiile optime pentru un trafic în condiţii de siguranţă auto, dar în mod deosebit pietonală şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu (strada Petru Comărnescu, strada Zimbrului, strada Pictor Panaiteanu, strada Bogdan Bicsi, strada Epaminonda Bucevschi, strada Nicolae Titulescu, Strada Traian Popovici, strada Plopului, strada Eternităţii, strada Voroneţ), conform reprezentanţilor primăriei.

    Aceştia ne-au transmis că Municipiul Suceava a elaborat următoarele documente strategice, obligatorii pentru obţinerea de finanţare:

    - Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă şi Climă al Municipiului Suceava 2021-2030;

    - Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Zonei Urbane Funcţionale Suceava;

    - Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcţionale Suceava 2021-2030.

    Un rol esenţial în finanţarea obiectivelor de investiţii îl are accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul mecanismelor de finanţare disponibile în exerciţiul financiar 2021-2027.

    Arealul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană este reprezentat de localităţile cuprinse în Zona Urbană Funcţională Suceava: municipiul Suceava, oraşul Salcea, comunele Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Şcheia.

    Prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcţionale Suceava 2021-2030 s-au identificat patru obiective strategice (generale), după cum urmează:

    - Oraş verde şi rezilient

    - Oraş competitiv şi productiv

    - Oraş bine guvernat

    - Oraş just şi incluziv

    La nivelul municipiului Suceava şi a zonei urbane funcţionale Suceava au fost identificate zece obiective strategice specifice:

    - Mobilitate Urbană Durabilă;

    - Neutralitate energetică;

    - Reducerea poluării aerului şi a riscurilor climatice;

    - Infrastructură publică de calitate;

    - Valorificarea terenurilor şi a clădirilor pentru investiţii strategice;

    - Încurajarea inovaţiei, a start-up-urilor şi forţă de muncă calificată;

    - Accesul facil al tuturor la serviciile publice;

    - Implicarea societăţii civile şi a cetăţenilor în dezvoltarea urbană;

    - Digitalizarea administraţiei publice de calitate;

    - Reducerea birocraţiei şi adaptarea serviciilor la nevoile cetăţeanului.

    Proiectele de dezvoltare a zonei urbane funcţionale Suceava vizează următoarele domenii prioritare:

    - Construire de locuinţe sociale şi necesitate pentru tineri sau pentru specialişti în sănătate şi învăţământ;

    - Construcţia, reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale/unităţi de învăţământ;

    S- istem de transport public ecologic metropolitan, inclusiv Park&Ride la nivelul zonei urbane funcţionale Suceava;

    - Reabilitare reţele tehnico-edilitare: apă, canalizare, distribuţie agent termic;

    - Reabilitare spaţii publice urbane, spaţii verzi;

    - Construire parcări/pasaje;

    - Reabilitare clădiri publice şi rezidenţiale;

    - Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice şi a clădirilor rezidenţiale;

    - Promovarea turistică;

    - Sprijinirea antreprenorilor şi dezvoltarea mediului de afaceri;

    - Creare de parcuri industriale şi hub-uri de afaceri;

    - Creare de parteneriate cu societatea civilă şi antreprenorii locali;

    - Dezvoltarea sustenabilă locală;

    - Creşterea calităţii vieţii şi reducerea poluării.

    Contractul Climatic

    Contractul Climatic (Climate City Contract) este un document elaborat de Municipiul Suceava şi depus în cadrul Programului Horizon Europe, Misiunea "Oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere al impactului asupra climei" - 100 de oraşe neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030.

    Documentele aferente Contractului Climatic au fost finalizate şi asumate în parteneriat cu Universitatea Ştefan Cel Mare Suceava, reprezentanţi ai mediului de afaceri, operatori locali de servicii publice, societatea civilă. Pasul următor este obţinerea etichetei misiunii UE pentru planul Municipiului Suceava de a deveni neutru din punct de vedere al impactului asupra climei cel târziu în 2030.

    Eticheta misiunii UE este o etapă importantă, deoarece este o recunoaştere a planurilor oraşelor de a deveni neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030 şi vizează facilitarea accesului la fonduri publice şi private în vederea îndeplinirii acestui obiectiv.

    Tematica de proiecte incluse in Contractul Climatic (Climate City Contract), este structurată pe următoarele domenii:

    - Mobilitate urbană sustenabilă

    - Energie regenerabilă

    - Eficienţă energetică în clădiri publice si rezidentiale

    - Reabilitare sistem de transport si distributie agent termic

    - Managementul Deşeurilor

    - Managementul Apei

    - Regenerare spaţii publice si spatii verzi

    Alăturându-se Misiunii UE, municipiului Suceava are în vedere reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră - cu aproximativ 80,66% faţă de nivelul din anul 2021, creşterea eficienţei energetice la nivel local şi creşterea calităţii vieţii în municipiul Suceava.

    Toate aceste lucrări sunt câteva din obiectivele de investiţii pe care administraţia locală le are în vedere şi care vor fi prioritizate şi supuse aprobării pentru bugetul anului 2025.

    Sursele citate subliniază: "Pronosticul asupra activităţii investiţionale este influenţat de priorităţile guvernamentale, de care vom beneficia prin programe aflate în derulare şi de asemenea pentru obiective ce ţin în mod deosebit de lucrările de infrastructură (drumuri, pasaje, podeţe), educaţie (construcţii de Creşe şi Grădiniţe), sănătate şi mediu.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Companii

    Internaţional