Consiliul Judeţean Constanţa va implementa proiecte în valoare de 860 de milioane lei
Investiţii / 05 septembrie 2014

Finanţarea este asigurată, în mare parte, din fonduri europene
Consiliul Judeţean Constanţa are alocate 170 de milioane de lei pentru reabilitarea a două drumuri judeţene, potrivit informaţiilor instituţiei. Astfel, DJ 228A între Ovidiu şi Poarta Albă va fi refăcut pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere.
Al doilea drum judeţean care va intra într-un proces de reabilitare şi modernizare este DJ 223, Tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin, iar investiţia va fi făcută prin POR Axa 2: Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport. Investiţia este de 139,7 milioane de lei, iar lucrările vor fi executate pe o porţiune de 37,3 kilometri.
În ceea ce priveşte investiţiile la reţeaua de apă şi canalizare, CJ Constanţa va cheltui 542 de milioane de lei pentru sistemul din regiunea Constanţa - Ialomiţa prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), Axa 1: Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată.
În prima parte a anului, Consiliul Judeţean Constanţa a reuşit să finalizeze două proiecte de investiţii, potrivit datelor disponibile pe site-ul instituţiei. Astfel, CJ a încheiat proiectul "ESOL - Equipment to Save Our Lives", cu o valoare de aproape 6 milioane de euro, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria. Investiţia presupune dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor româno-bulgare de prevenire a dezastrelor naturale sau a celor tehnologice, inclusiv a celor de intervenţie în situaţii de urgenţă. În cadrul acestui proiect, a fost creată o nouă structură - Centrul Operaţional Transfrontalier pentru Situaţii de Urgenţă (Crossborder Emergency Situations Operational Center - CESOC), care va fi operaţională în cazul situaţiilor de urgenţă şi va contribui la eficientizarea acestui tip de activitate în Regiunea Transfrontalieră.
Conform sursei citate, au fost achiziţionate un elicopter şi două vehicule autoutilitare echipate pentru intervenţii în cazul situaţiilor de urgenţă.
Proiectul propune, printre altele, creşterea accesibilităţii la serviciile medicale pentru persoanele din zonele izolate, dezvoltarea capacităţii de reacţie rapidă la ameninţările la adresa sănătăţii şi eliminarea barierelor interstatale în situaţia impusă de necesitatea salvării de vieţi omeneşti.
În plus, Consiliul Judeţean Constanţa a implementat proiectul "Achiziţionare Echipamente Specifice pentru Îmbunătăţirea Capacităţii şi Calităţii Sistemului de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă, Acordarea Asistenţei Medicale de Urgenţă şi a Primului Ajutor Calificat, în Regiunea Sud-Est". Investiţia în valoare totală de 51,5 milioane lei a fost realizată prin POR Axa 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Potrivit sursei menţionate, prin acest proiect au fost achiziţionate 45 de autospeciale şi 18 ambulanţe pentru asistenţă medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore, urmărindu-se sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale la nivelul Regiunii Sud-Est.
Spitalul Clinic Judeţean, reabilitat cu 21,5 milioane lei
Printre proiectele pe care Consiliul Judeţean Constanţa urmează să le implementeze din acest an se numără şi "Reabilitarea infrastructurii, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa" - Policlinica 2, potrivit datelor de pe site-ul instituţiei. Investiţia de 21,5 milioane lei este o finanţare obţinută prin POR Axa 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, iar contribuţia CJ este de 5,7 milioane lei. Proiectul prevede execuţia lucrărilor de reparaţii capitale, recompartimentarea şi reorganizarea spaţiilor spitalului, dotarea cabinetelor medicale cu aparatură şi echipamente moderne, la standarde europene, precum şi echiparea ambulatoriului cu mobilier sau protecţia mediului şi gestionarea corespunzătoare a deşeurilor.
Centru educativ pentru tineret, din fonduri europene
Proiectul "Centrul multifuncţional educativ pentru tineret" va fi realizat de CJ Constanţa printr-o finanţare europeană de 13,3 milioane lei, derulată tot în cadrul POR. Obiectivul proiectului este modernizarea infrastructurii sociale din Polul Naţional de Creştere Constanţa şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirilor în care se desfăşoară activităţi socio-culturale. Astfel, va fi modernizat actualul "Cinematograf Republic" pentru noi activităţi de educaţie, integrare şi reintegrare socială oferite tinerilor prin transformarea în acest centru educativ.
Reîmpădurirea zonei aferente oraşului Hârşova, investiţie de 6,3 milioane lei
Proiectul de "reconstrucţie ecologică şi împădurire a terenurilor degradate ori improprii folosinţei agricole, aflate în perimetrul de ameliorare a oraşului Hârşova (186,58 hectare) şi a comunei Chirnogeni (68,22 hectare)" reprezintă o investiţie de 6,3 milioane. Proiectul este derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, prin "Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate".
Centrul "Tomis", investiţie pentru sprijinirea mediului de afaceri
Centrul de excelenţă în turism şi servicii "Tomis" este un proiect al CJ Constanţa, în valoare de 5,9 milioane lei, derulat prin POR Axa 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere. Potrivit reprezentanţilor CJ, obiectivul general al investiţiei este crearea unei structuri de sprijinire a afacerilor, în scopul creşterii calităţii vieţii şi a infrastructurii mediului de afaceri din Polul Naţional de Creştere Constanţa. De asemenea, vor fi create noi locuri de muncă, prin dezvoltarea infrastructurii urbane, inclusiv prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului oferite de acest centru. Astfel, va fi reabilitată clădirea din strada Nicolae Titulescu, Constanţa. Noua structură va duce la creşterea numărului de IMM-uri, ONG-uri, instituţii şi agenţii cu activităţi de servicii în turism şi activităţi conexe atrase în structura de sprijinire a afacerilor.
6,6 milioane lei pentru un centru de îngrijire a bolnavilor de Alzheimer
Consiliul Judeţean Constanţa va extinde unitatea de asistenţă medico-socială Agigea, prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni Alzheimer, potrivit unui proiect disponibil pe site-ul instituţiei. Astfel, investiţia în valoare de 6,6 milioane lei va fi derulată prin POR. UAMS Agigea este o instituţie publică specializată care acordă servicii de îngrijire persoanelor cu nevoi medico-sociale din Polul Naţional de Creştere - Constanţa. Astfel, vor fi create 65 de locuri de muncă şi va fi mărit numărul beneficiarilor de servicii socio-medicale Alzheimer în concordanţă cu Orientările Strategice, strategiile locale, regionale şi naţionale în domeniu.
12,9 milioane lei pentru Complexul Muzeal de ştiinţe ale Naturii
"Creşterea atractivităţii turistice a Complexului Muzeal de ştiinţe ale Naturii Constanţa" va fi realizată de CJ Constanţa printr-o investiţie de 12,9 milioane lei, derulată prin fonduri europene, conform datelor de pe site-ul CJ. În cadrul proiectului, vor fi modernizate şi extinse infrastructura turistică de agrement şi utilităţile conexe. De asemenea, vor fi dezvoltate structurile de sprijinire a afacerilor şi a antreprenoriatului oferite de complexul menţionat.
Delfinariul va fi modernizat şi acoperit cu panouri care vor permite iluminarea naturală, iar numărul de locuri va fi extins de la 600 la 1348. De asemenea, proiectul îşi propune să crească numărul de turişti şi vizitatori cu 15%, pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea investiţiei, în concordanţă cu strategiile locale, regionale şi naţionale în domeniu.
Situl arheologic Cetatea Capidava, restaurat cu 74,2 milioane lei
Un alt proiect al CJ Constanţa presupune "restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava", cu o finanţare de 74,2 milioane de lei prin POR Axa 5: Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei. În cadrul proiectului vor fi realizate trasee de vizitare a Cetăţii Capidava, zone de parcare, precum şi alei pietonale de acces. De asemenea, va fi înfiinţat un centru de informare turistică, iar CJ Constanţa va asigura şi iluminatul nocturn al întregului ansamblu.