Strategia de Smart City presupune investiţii de miliarde de euro, în Capitală, care se vor întinde pe mai bine de 7-8 ani, este de părere Eduard Dumitraşcu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC). Domnia sa a spus, însă, ieri, în cadrul unei video-conferinţe, că, deocamdată, strategia nu a fost aprobată, Primăria Capitalei având, acum, alte alte priorităţ, generate de pandemie. Şeful ARSC a vorbit despre faptul că strategia prevede dezvoltarea a "şase orăşele smart" în Bucureşti, dar şi procese de bugetare participativp în unele sectoare, ceea ce înseamnă că cetăţenii pot participa şi ei la la proiectele smart.
Una dintre priorităţile strategiei este electromobilitatea, sector care, la noi, încă nu este atât de dezvoltat pe cât ar trebui, iar cadrul legislativ este inexistent. "La Bucureşti există peste 100 de staţii de reîncărc pentru maşinile elctrice - foarte uţine, dar măcar să începem de undeva", a subliniat Eduard Dumitraşcu, precizând, printre altele, că, în prezent, foarte multe licitaţii sunt promovate, nu ca înainte, şi că la nivel general, lucrurile sunt mult mai transparente.
Cea mai mare problemă în domeniul smart city este capacitatea de integrare a proiectului, conform domniei sale.
Cele şase verticale ale producţiei de smart city prevăzute de Comisia Europeană sunt smart citizen, smart mobility, smart living, smart economy, smart government şi smart environment.
"La smart living se învârte cheia succesului. Aici avem tot ce înseamnă partea de sănătate, de educaţie. Esete foarte important ce înseamnă această digitalizare a proceselor, să vedem ce înseamnă şcoala online", a spus, printre altele şeful ARSC. În opinia domniei sale, zona de telemedicină va fi, probabil, una din preferate.
Eduard Dumitraşcu a mai precizat că trecem printr-o perioadă în care trebuie să supravieţuim, pentru că va fi timp pentru companii să facă profit după ce se termină pandemia.
"Sunt convins ca vor fi companii ai căror angajaţi vor rămâne parţial cu lucrul de acasă, vor folosi mult mai mult online-ul. Se dezvoltă foarte mult zona de IT. (...) În perioada următoare trebuie să ne uităm cu atenţie la zona de IT, la partea de agricultură, la gaze şi energie şi la industria de smart city, care le conexează pe toate şi este în directă măsură cu calitatea vieţii şi cu reducerea pandemiei", a conchis domnia sa.