Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Case de lemnProgramul "Prima Casă" a dat o şansă şi caselor din lemn

F.A. Consilier /

Programul "Prima Casă" a dat o şansă şi caselor din lemn
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Producătorii români de case din lemn iau în considerare exportul când vine vorba despre extinderea activităţii. Cel puţin aceasta este concluzia sondajului realizat în rândul producătorilor autohtoni de case din lemn, de reporterii revistei Bursa Construcţiilor.

    Totodată, sondajul a scos la iveală că managerii firmelor producătoare de case din lemn au perspective diferite referitoare la evoluţia economică a acestei pieţe.

    Vânzările de case din lemn au fost în creştere în 2012, susţine domnul Constantin Branca, directorul societăţii producătoare de casa din lemn "Mobinstal". Această tendinţă s-a menţinut şi în primele luni ale acestui an, potrivit celei mai pozitive opinii exprimate de managerii intervievaţi.

    Progresul înregistrat în 2012 s-a datorat şi programului "Prima Casă" care a sprijinit construirea caselor din lemn. "În ultima perioadă tendinţa este de schimbare a casei de cărămidă pe una de lemn. Cred că este normală o evoluţie în această direcţie", susţine domnul Branca.

    La polul opus, repre­zentanţii comp­a­niilor Doxar Grup şi Apetrii Homes consideră că piaţa caselor de lemn din România a stagnat sau chiar a scăzut în 2012. Domnul ing. Ovidiu Radu Costan, director executiv Doxar Grup, ne-a spus că locuinţele de lemn rămân un produs de export. "Este nevoie de timp pentru ca beneficiarul să se documenteze şi să devină instruit. La noi în ţară primează preţul. În plus, ne lovim de multe prejudecăţi, cum ar fi: casele de lemn nu sunt trainice, sunt mai expuse incendiilor etc.", explică domnul Costan.

    Daniel Apetrii, directorul Apetrii Homes, producător de case stil artizan, apreciază că din anul 2011şi până în prezent s-a înregistrat o scădere cu 50% a cererii pentru case din lemn.

    Alţi producători cred că piaţa dă totuşi uşoare semne de revenire. "Există cerere, sunt mulţi oameni care pun întrebări, dar sunt derutaţi. Pe piaţă sunt multe firme diletante, care construiesc pe structuri foarte proaste, nu rindeluiesc lemnul, nu fac calcule de rezistenţă etc. Clientul poate să primească şi oferte de două ori mai ieftine. Este o piaţă neloială. Oamenii sunt interesaţi dar nu ştiu ce să aleagă", ne-a declarat domnul ing. Vlad Liteanu, director al societăţii Litarh.

    Şi directorul societăţii Construction INC, ing. Radu Botezatu este de părere că românii sunt din ce în ce mai mult interesaţi de casele din lemn. Problema este însă că nu sunt bani, iar creditele se dau din ce în ce mai greu.

    Preţuri de la 19.000 de euro

    Costurile caselor din lemn variază în funcţie de sistemul constructiv, calitatea materialelor folosite, dotările şi gradul de finisare.

    Cel mai mic preţ l-am găsit la firma Bege&Bege Company, care produce cu preţuri pornind de la 19.000 euro o casă de lemn cu suprafaţă de 80 mp. Societatea realizează case din lemn masiv sau tip sandwich.

    O casă cu dotări complete pentru confort - încălzire prin pardoseală, boiler, instalaţie solară - costă cel puţin 42.000 euro. Astfel de case, cu suprafaţa de 125 mp, pot fi contractate la societatea Mobinstal.

    Doxar Grup lucrează doar după proiectul clientului şi vinde case la cheie cu preţuri începând de la 50.000 euro+TVA, suprafaţă 100 mp-130 mp, finisaje medii.

    Societatea City Builder oferă la 56.000 euro locuinţă,cu suprafaţă de 96 mp, parter şi mansardă, realizată din lemn.

    Planuri pentru 2013

    Anul 2013 se anunţă promiţător pentru Doxar Grup. Compania şi-a mărit capacităţile de producţie pentru a face faţă unei comenzi de 50 case de lemn şi 100 de apartamente în împrejurimile Parisului.

    De asemenea, noua fabrică Litarh pentru structuri de lemn va fi gata anul viitor.

    Radu Botezatu, director Botezatu Construction INC, îşi propune să implementeze un nou sistem de construcţie a caselor în România. Este vorba despre sistemul american RASTRA. Radu Botezatu explică: "Acest sistem are multe avantaje. Nu este vorba doar de polistiren, este o combinaţie de celule cu polistiren. Plăcile sunt grele, au peste 500 kg. Totodată se construieşte foarte repede. Prin aplicarea acestui sistem am putea aduce costurile unei case la 280 euro/mp".

    Chiar dacă administrează o afacere de succes în domeniul caselor de lemn, Constantin Branca intenţionează să se reprofileze. "Lucrăm la îmbunătăţirea secţiei de mobilier de grădină. Luna viitoare va fi prima expoziţie de profil din Bucureşti", ne-a declarat domnul Branca.

    Reprezentanţii Bege&Bege Company, Botezatu Construction INC, City Builder au declarat că în acest an nu au planuri de extindere şi doresc doar să se menţină.

    Preferinţa pentru casele din lemn nu este clar conturată la noi în ţară

    "Casele din lemn au viitor promiţător pe piaţa din România. Mă bazez pe costuri. Energia se scumpeşte, iar o casă din lemn poate fi uşor transformată într-o casă pasivă. În plus, într-o casă din lemn te poţi muta în 90 zile. De asemenea, costurile de întreţinere sunt mai mici", apreciază Arpad Bege.

    Previziuni pozitive în legătură cu viitorul caselor de lemn în România face şi domnul Branca: "Locuinţele din cărămidă din România vor avea în câţiva ani soarta celor din Europa, vor fi înlocuite cu cele pe structură din lemn. Pereţii noştri sunt de nouă ori mai buni din punct de vedere al păstrării căldurii." Totodată, pentru producerea cărămidei se consumă foarte multă energie, spune domnul Branca.

    În ceea ce priveşte concepţia conform căreia casele de lemn nu sunt trainice, domnul Branca precizează că durata de viaţă a caselor individuale, indiferent de material, este normată la 50 de ani.

    În plus, în România nu este permisă realizarea de locuinţe colective înalte pe structură de lemn. "La noi poţi să construieşti doar un etaj în cazul locuinţelor colective pe structură de lemn. În Franţa pot să merg până la un regim de înalţime de P+3", ne-a declarat ing. Ovidiu Radu Costan.

    Reţinerea românilor faţă de casele de lemn se va menţine, apreciază o parte dintre producători. Pe viitor se va merge tot pe cărămidă şi beton, consideră ing. Bernard Gherca, director City Builder. "Încă nu există interes pentru casele ecologice în România. Românul vrea doar să aibă o casă care să ofere un confort cât de cât", este de părere şi domnul Botezatu.

    În plus, concepţia potrivit căreia casele de lemn ar trebui să fie mai ieftine decât cele din cărămidă este falsă. Domnul Liteanu spune: "Oamenii vor să facă case de lemn pentru că au impresia că trebuie să fie mai ieftine. Oriunde în lume casele de lemn sunt mai scumpe."

    Mobinstal

    Comenzile pentru case de lemn primite de societatea Mobinstal au înregistrat creşteri de 40% în 2012 comparativ cu anul precedent. Potrivit domnului Constantin Branca, solicitările primite au totalizat între 4.000 şi 4.500 mp. O influenţă pozitivă asupra afacerilor firmei a avut-o lansarea pe piaţă a pereţilor de plasă, clasa energetică A. De altfel, vânzările societăţii au crescut în ultimii ani. În 2010 s-a remarcat doar o creştere firavă a comenzilor, pentru ca în 2011 aceasta să ajungă deja la 11%.

    "Mobinstal" livrează case din lemn în toată ţara, cu o incidenţă mai mică în Ardeal. De asemenea, societatea exportă case în Italia şi Olanda. Constantin Branca precizează: "Înainte de 2003-2006 peste 90% din casele pe care le produceam erau exportate. În perioada de boom imobiliar nu mai era rentabil să facem case pentru export. De anul trecut am început să luăm din nou contracte pentru export. Livrările la export le depăşesc pe cele pentru piaţa internă."

    Botezatu Construction INC

    Societatea "Botezatu Construction INC" a avut 30 de comenzi pentru case de lemn tip sandwich, şapte comenzi pentru case din bârne şi 23 pentru case din cărămidă. Numărul comenzilor este mai mic faţă de cel din 2011 şi la jumătate în comparaţie cu anul 2007. Societatea livrează case în toată România, activitatea fiind însă concentrată în zona Bucureştiului.

    Bege&Bege Company

    Anul trecut societatea Bege&Bege Company a primit 30 de comenzi. În ţară compania livrează în special în partea de sud a ţării (Bucureşti, Oltenia), precum şi în Ardeal. Dintre casele realizate, 60% au fost destinate pieţei interne şi 40% pentru export.

    Doxar Grup

    Compania "Doxar Grup" exportă toate casele pe care le produce. Piaţa predilectă este Franţa, o piaţă care înregistrează în prezent un trend ascendent pe segmentul caselor de lemn. În 2012 societatea a livrat 50 de case în Franţa. Compania a avut contracte şi în Spania însă în ultima perioadă această piaţă a scăzut foarte mult. Directorul firmei, domnul Ovidiu Radu Costan, ne-a precizat că numărul comenzilor a scăzut constant din 2010 până în prezent.

    Litarh

    Pentru exportul caselor de lemn produse a optat şi compania Litarh. Cele mai multe exporturi ale societăţii merg tot către Franţa, dar societatea exportă şi în Norvegia sau Italia. De altfel, Vlad Liteanu, directorul Litarh, susţine că se va baza în următorii 15 ani numai pe export.

    Apetrii Homes şi City Builder

    Societăţile cu o capacitate mai mică precum Apetrii Homes şi City Builder au înregistrat în jur de 4-5 comenzi importante anul trecut.

    "În 2011 a mers mult mai bine, numărul de comenzi a fost dublu. Au fost şi foarte multe comenzi pentru export. Acum nu mai exportăm", ne-a declarat Daniel Apetrii, directorul societăţii Apetrii Home. Casele produse de societate sunt livrate în regiunile Braşov, Iaşi sau Vatra Dornei.

    În schimb City Builder livrează case în zone din împrejurimile Capitalei: Cernica, prelungirea Ghencea, Baloteşti.

    Preţuri practicate de producătorii de case din lemn

    FIRMA "CASE DIN LEMN"

    Preţ construcţie "la roşu": 170 euro/mp

    - Pereţii exteriori şi interiori conform proiectului.

    - Şarpanta cu tot ce include (grinzi de susţinere, căpriori, contracăpriori, aştereală).

    - Planşeu între nivele ce include: grinzi de susţinere aparente, podea.

    - Învelitoare din ţiglă metalică tip Rova, inclusiv accesorii şi scurgeri.

    - Tratarea cu impregnanţi ecologici de protecţie împotriva insectelor, a ciupercilor şi a putregaiului.

    - Montajul casei.

    - Toate cheltuielile de montaj ce includ transportul, cazarea, masa personalului ce asigură montajul.

    Preţ construcţie "la cheie": 340 euro/mp

    - Ferestre din lemn stratificat de răşinoase cu geam termopan.

    - Uşi de exterior din lemn stratificat de răşinoase cu geam termopan.

    - Uşi de interior din lemn masiv.

    - Căptuşeli şi pervazuri pentru uşi şi ferestre din lemn masiv de răşinoase.

    - Finisare cu grunduri şi lacuri ecologice atât la interior, cât şi la exterior.

    - Instalaţia sanitară dar fără obiecte sanitare (baterii, cadă, lavoar, wc, bideu, cabină duş).

    - Instalaţia electrică inclusiv aparate electrice (prize, întrerupătoare), fără lămpi.

    - Instalaţia termică inclusiv calorifere, fără centrală termică.

    - Se asigură montajul centralei termice şi a obiectelor sanitare.

    - Placări cu gresie şi faianţă la baie, bucătărie şi pardoseli.

    Precizări:

    În preţul casei nu este inclusă fundaţia.

    (www.casedinlemn.net)

    FIRMA "BEGE&BEGE"

    - Case de lemn tip locuinţă permanentă: 150-170 euro/mp

    - Case de lem americane: 180 euro/mp

    - Case de lemn tip locuinţă permanentă II: 175 euro/mp

    - Case de lemn diverse tipuri de la 110 la 220 euro/mp

    (www.caselemnconstructii.ro)

    FIRMA "ECO TRADITIONAL CONSTRUCT"

    Construcţii case din lemn alb:

    1300 lei/mp

    Preţul include: kit de montaj, materiale, manoperă, echipamente, fundaţie, montaj construcţie, instalaţii apă-canalizare, tâmplărie exterioară PVC, termoizolaţii interioare şi exterioare (fără tencuială decorativă), învelitoare.

    Construcţii case din lemn "la cheie": 1596 lei/mp

    Preţul include: clădirea complet dotată şi finisată. Faţă de construcţia "la roşu" se adaugă: materiale şi manoperă finisaje, respectiv: faianţă, gresie, parchet, obiecte sanitare, armături la grupuri sanitare, tencuială decorativă la exterior, vopsitorii lavabile la interior. Opţional (contra cost) aparataj electric, broaşte, clanţe, şilduri la uşi.

    (www.caselemn.orice.net)

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional