Firmele nu mai fac investiţii majore în condiţiile în care profitabilitatea lor a scăzut dramatic
Acum când toată lumea a înţeles până la urmă că ne confruntăm cu o criză de durată, de fapt o depresie economică, managerii societăţilor comerciale au trebuit să îşi adapteze strategiile de activitate la o situaţie critică ce se va menţine pe termen cel puţin mediu. Nu fac excepţie nici managerii firmelor furnizoare de cofraje pe piaţa românească. Ei trebuie să se descurce pe o piaţă în care proiectele noi demarate sunt extrem de puţine.
În actualul context al pieţei cele mai multe firme de cofraje sunt în expectativă după ce au aplicat tot ce se putea în materie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor. În plus, nu îşi mai fac planuri de dezvoltare. Managerii lor recunosc însă că au câştigat foarte bine în România până să se declanşeze criza.
Loic Magerand, managerul pentru România al "Cofraje Alsina România", filiala din ţara noastră a grupului spaniol Alsina, ne-a declarat: "Strategia noastră în România este de lungă durată şi am hotărât să ne menţinem nivelul de investiţii la fel ca în anii trecuţi. Anul acesta am inaugurat un nou punct de lucru în Iaşi şi, de asemenea, ne-am întărit prezenţa în Timişoara. Altă investiţie importantă a fost extinderea parcului de închiriere la 10 milioane de euro."
Grupul Alsina are aproximativ 60 ani de experienţă în sectorul cofrajelor şi, în acest moment, lucrează în 20 de ţări. Alsina a venit pe piaţa românească la finalul anului 2007 şi "deja am colaborat cu circa 250 de şantiere din toată ţara", subliniază Loic Magerand.
"Doka România" rămâne în stand-by. "Datorită situaţiei economice fluctuante, la nivel naţional şi internaţional, anul acesta nu vom face investiţii majore. Punem accentul pe optimizarea structurii de personal, precum şi pe deţinerea unui parc îndeajuns de echilibrat cu ajutorul căruia să putem onora toate livrările în timp util.", ne-a declarat Adina Bucovici, director general "Doka România.
În România, compania austriacă Doka este prezentă încă din 1999, fiind unul din lideri pe piaţa cofrajelor. "Doka România" deţine un parc de cofraje în valoare de circa 40 milioane lei, parc ajustat şi înnoit continuu în ideea optimizării gradului de rulaj, în acelaşi timp cu întreţinerea lor. Dacă în lume, numele Doka este asociat cu sisteme de cofrare inovative, Burj Dubai (record de înălţime), Caesar Palace II (Las Vegas) şi altele; în România, numele Doka este asociat cu inovativa grindă H 20 Top, precum şi cu proiecte de referinţă cum ar fi Petrom City, Asmita Gardens, Upground, Catedrala Voluntari şi altele. Nu în ultimul rând Doka România este furnizor de cofraje şi pentru construcţii private, de dimensiuni mici.
La rândul său "Peri România", aparţinând concernului german PERI, nume de referinţă în cofraje pe plan internaţional, nu se lansează în acest an în investiţii majore. "Dat fiind nivelul foarte scăzut al profitabilităţii acestor vânzări şi închirieri de cofraje din acest an nu vom mai investi în materiale. Vom termina doar construcţia noului sediu şi depozit din Baloteşti la sfârşitul lunii septembrie", ne-a declarat ing. Iustin Căpăţînă, director tehnic "Peri Romania".
Concerul german are filiale în aproape toate ţările şi se diferenţiază prin calitatea şi tehnicitatea superioară a componentelor oricărui tip de sistem de cofraj, multitudinea acestor tipuri de sisteme şi a inovaţiilor din acest domeniu.
Directorul tehnic al filialei din ţara noastră spune că în România, Peri se remarcă mai ales printr-o capacitate tehnică şi de proiectare net superioare: "În acest an, personal am programat un soft tip CAD pentru cofrarea lucrărilor de artă şi speciale, soft ce realizează într-un timp record un design spaţial pentru orice tip de construcţie fie el pilă, culee, zid de sprijin, tablier. Indiferent de complexitatea formei sau a geometriei, poate combina mai multe tipuri de cofraje în acelaşi desen şi nu necesită redesenarea planurilor primite de la clienţi. Până la finalul anului îi va mai fi adăugat şi un suport de calcul de rezistenţă tip FEA".
Realizări în prima parte a acestui an
Având în vedere cererea limitată de pe piaţa confrajelor, menţinerea de către firmele de profil a veniturilor peste cheltuieli este considerată o adevărată performanţă. "Faptul că am avut veniturile mai mari decât cheltuielile per total bilanţ semestrial este o realizare importantă de până acum", menţionează domnul Iustin Căpăţînă, de la "Peri România".
În ceea ce priveşte realizările "Alsina România", Loic Magerand susţine că la nivel comercial, societatea pe care o conduce poate să iasă în evidenţă cu contractele semnate pentru autopista Timişoara-Arad, pentru ByPass de Constanţa, sau accesele podului de peste Dunăre în Calafat. "Dar ne simţim mândri în special de echipa pe care am reuşit să o formăm în România. Este un grup tânăr, calificat, motivat şi orientat înspre cerinţele clientului, fapt ce ne dă garanţii în viitor", subliniază domnul Magerand.
Una din realizările semnificative pentru anul 2010 ale "Doka România" este semnarea contractului de livrare a echipamentelor pentru podul peste Mureş, parte a centurii ocolitoare a oraşului Arad. "Furnitura de cofraje va conţine, pe lângă cofrajele clasice, şi un cărucior Doka de cofrare în consolă. Acest echipament este în premieră în România.", afirmă doamna Adina Bucovici, director general "Doka România.
Accentuarea concurenţei a dus la reducerea drastică a profitabilităţii firmelor de cofraje
Scăderea cererii pe piaţa cofrajelor şi ritmul extrem de greoi al plăţilor pentru lucrările de infrastructură au făcut să se contureze noi tendinţe pe această piaţă: clienţii preferă să închirieze în loc să cumpere cofrajele, comenzile din lucrările de infrastructură nu sunt acceptabile decât pentru furnizorii ce îşi permit să aştepte plata un timp mai îndelungat, iar accentuarea concurenţei a dus la reducerea drastică a profitabilităţii firmelor.
Piaţa construcţiilor a scăzut, iar clienţii au început să îşi controleze mult mai mult investiţiile. Ca urmare, clienţii de cofraje din România se orientează din ce în ce mai mult spre închiriere, susţine Loic Magerand, managerul "Cofraje Alsina România". Această soluţie permite firmelor de construcţii să îşi limiteze cheltuielile şi să deţină mereu soluţia potrivită pentru particularităţile şantierelor lor.
Comparativ cu celelalte sectoare ale economiei, domeniul construcţiilor a fost cel mai afectat de trendul descendent. "Cele mai afectate au fost structurile pentru clădiri rezidenţiale, care s-au redus aproape către zero. Infrastructura depinde de banii de la buget care este, de asemenea, un punct foarte sensibil pentru ţara noastră, întârziind (acolo unde s-a început) mult şi decontările", spune doamna Adina Bucovici.
Disperarea concurenţilor de a reuşi să îşi acopere cheltuielile cu personalul şi cu materialele pe fondul unor datorii de 10, 6 şi 4 milioane de euro a condus la un nivel de profitabilitate aproape de zero. Cofrajele nefiind materii de consum precum cimentul, ci dimpotrivă sunt materiale ce pot fi reutilizate mai mulţi ani, au fost socotite ca investiţii rentabile de către constructori până a se intra în criză. "Din 1997 şi până acum un an am vândut în România cofraje de peste 50 milioane de euro, aşa încât acum trebuie să facem faţă şi crizei şi acestei saturaţii de cofraje de pe piaţă", afirmă Iustin Căpăţână, director tehnic la Peri România.