Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2026

Facturi mai mici la spitalele din Galaţi, după o investiţie de 48 de milioane de lei în energia verde

Investiţii /

Facturi mai mici la spitalele din Galaţi, după o investiţie de 48 de milioane de lei în energia verde
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Spitalele din judeţul Galaţi ar putea reduce semnificativ cheltuielile cu energia, iar banii economisiţi ar putea fi direcţionaţi către servicii medicale şi investiţii pentru pacienţi.Acesta este obiectivul investiţiei de 48 de milioane de lei derulată de Consiliul Judeţean Galaţi. Proiectul se numeşte "Energia verde pentru oameni" şi prevede instalarea de parcuri şi centrale fotovoltaice, sisteme de stocare a energiei şi pompe de căldură care să deservească mai multe instituţii publice, printre care şi spitalele importante din judeţ.

    Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, proiectul urmează să fie depus spre finanţare prin Programul Tranziţie Justă 2021-2027, iar investiţiile vor avea o capacitate totală de peste 3,15 MW.

    "Facturi mai mici la energie, mai mulţi bani pentru servicii medicale. Prin acest proiect, Consiliul Judeţean Galaţi va instala parcuri şi centrale fotovoltaice, sisteme de stocare a energiei şi pompe de căldură, cu o capacitate totală de peste 3,15 MW, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci, Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, dar şi la mai multe clădiri publice din comuna Cerţeşti, cooptată drept partener în cadrul acestui proiect", a transmis preşedintele Consiliului Judeţean.

    Aproape 5 milioane de lei economii pe an la Spitalul Judeţean

    Cea mai mare investiţie din cadrul proiectului va fi realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă GalaţI, în urma căreia va fi acoperit 85% din consumul anual de energie electrică.

    "Cea mai mare investiţie va fi realizată la Spitalul Judeţean Galaţi, pentru care vom construi un parc fotovoltaic cu o capacitate de aproape 2 MW şi o instalaţie cu pompe de căldură de 220 kW. Energia produsă aici va acoperi aproximativ 85% din necesarul anual al spitalului, ceea ce înseamnă facturi mai mici cu aproape 5 milioane de lei/an şi mai mulţi bani care vor putea fi direcţionaţi către servicii medicale şi investiţii pentru pacienţi", a explicat preşedintele CJ Galaţi.

    Şi celelalte unităţi medicale vor beneficia de economii importante. De exemplu, la spitalul de la Tecuci, noua centrală va acoperi 98,6% din consumul de energie electrică al spitalului, iar la Târgu Bujor circa 92%.

    "La Tecuci, noua centrală fotovoltaică (400 kW) va acoperi 98,6% din consumul de energie electrică al spitalului, iar la Târgu Bujor investiţia - centrală fotovoltaică de 215 kW şi pompe de căldură cu o putere de 48 kW - va asigura peste 92% din necesarul energetic. Investim în energie verde pentru ca judeţul Galaţi să fie mai eficient, mai modern şi mai prietenos cu mediul", a mai spus Fotea.

    Pe de altă parte, şi instituţiile publice din comuna Cerţeşti, respectiv primăria, şcolile, căminele culturale, gospodăria de apă şi staţia de epurare, vor fi dotate cu centrale fotovoltaice (65 kW) şi pompe de căldură (208 kW) care vor acoperi aproape 75% din consumul de energie al acestor obiective.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Legea

    Companii

    Internaţional