Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2020
Abonament gratuit

Planuri integrate de dezvoltare urbanaTârgu Mureş: 19 străzi vor fi reabilitate cu fonduri europene

F.A. Investiţii /

În municipiul Târgu Mureş vor demara în acest an două proiecte cu finanţare europeană cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, cu o valoare cumulată de aproximativ 41 milioane de lei.

Astfel, proiectul "Modernizare reţea stradală la nivelul Municipiului Târgu Mureş - Tranşa I" îşi propune reabilitarea a 19 străzi din municipiu, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, fluidizarea traficului pe una dintre cele mai aglomerate rute de ieşire din oraş, pe direcţia Cluj Napoca - Drumul European 60. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 27 de luni, este de aproape 37,54 milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de aproximativ 29,5 milioane de lei, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

În paralel, prin proiectul "Sistem de monitorizare pentru siguranţa populaţiei", vor fi instalate sisteme de monitorizare în zonele urbane care prezintă pericol social şi grad de infracţionalitate ridicat. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 12 luni, este de aproximativ 3,5 milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 2,68 milioane de lei.

Primăria Municipiului Târgu Mureş a propus spre finanţare, prin Programul Operaţional Regional, trei proiecte. Pe lângă cele două proiecte cu finanţare aprobată, se afla în evaluare la mijlocul lunii mai proiectul "Modernizare reţea stradală la nivelul municipiului Târgu Mureş - Tranşa II".

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Consilier

Companii

Internaţional