Preşedintele CJ Timiş: Noul stadion Dan Păltinişanu, cu 32.000 de locuri, rămâne o prioritate, în ciuda zvonurilor privind renunţarea la investiţie
Investiţii / 14 iulie

Proiectul construirii noului stadion din Timişoara merge înainte, a anunţat ferm Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, într-un mesaj adresat celor care ar fi jubilat la zvonul că arena sportivă a fost eliminată de pe lista de investiţii guvernamentale. "Vreau să le dau o veste proastă politicienilor care au jubilat la zvonul că stadionul Dan Păltinişanu ar fi fost scos de pe listă: stadionul se face! Şi nu oricum, ci cu 32.000 de locuri, exact cum a fost proiectat, licitat şi atribuit", a transmis Simonis într-un mesaj public.
Cofinanţare din partea judeţului: "E normal să participăm"
Liderul CJ Timiş a spus că este de acord cu declaraţiile premierului Ilie Bolojan privind cofinanţarea din partea autorităţilor locale, precizând că instituţia pe care o conduce are resursele necesare pentru a contribui la realizarea investiţiei. "Mi se pare de bun simţ, ca proprietar al arenei, Consiliul Judeţean Timiş să participe cu o cotă la finanţare şi o vom face pentru că avem resursele necesare", a punctat Simonis.
Poli Timişoara - un simbol local, chiar şi în Liga a III-a
Simonis a respins ideea că oraşul nu ar merita o asemenea infrastructură sportivă în lipsa unei echipe de top. El a argumentat că brandul Poli Timişoara este recunoscut naţional, iar proiectul noului stadion va fi dublat de reconstrucţia echipei. "Chiar dacă azi alb-violeţii evoluează în Liga a III-a, în paralel cu stadionul construim şi o echipă pentru a ajunge în primul eşalon. Dar fără stadion, nu ai cum să joci în Liga I", a spus liderul CJ.
Un stadion pentru întreaga comunitate, nu doar pentru fotbal
Simonis le-a răspuns şi celor care contestă investiţia, spunând că un stadion nu înseamnă doar sport, ci şi un cadru modern pentru evenimente culturale şi sociale de amploare.
"Un stadion nou înseamnă concerte, spectacole mari, festivaluri importante. Iar cel mai bun exemplu este Forza Zu, care se desfăşoară la aeroport tocmai din cauza lipsei unei infrastructuri serioase", a declarat acesta.
Apel la echitate în investiţiile guvernamentale
În final, Simonis a lansat şi o sugestie către Guvern, solicitând un criteriu suplimentar în acordarea fondurilor pentru infrastructură: nivelul de investiţii primite de judeţ în ultimele decenii. "Timişul şi Timişoara sunt mult în urma altor judeţe precum Cluj sau Bihor. Iar acum, când a venit şi rândul nostru, fondurile se opresc? Nu vom accepta asta", a conchis preşedintele CJ Timiş.
Facem stadion la Timişoara! Facem totul pentru Timiş!", a declarat în încheiere Simonis, reiterând că proiectul va fi implementat în ciuda oricăror obstacole sau critici.