Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

Primavera Development Casa Bornemisza din Târgu-Mureş devine centru de afaceri

F.A. Investiţii /

Casa Bornemisza in 2010, inainte de inceperea lucrarilor

Casa Bornemisza in 2010, inainte de inceperea lucrarilor

Una dintre clădirile emblematice ale oraşului Târgu-Mureş, Casa Bornemisza, va fi restaurată şi integrată într-un centru de sprijinire şi dezvoltare a afacerilor, dezvoltat de Primavera Development.

Daniel Tănăsoiu, director general Primavera Development, ne-a declarat că proiectul CSDA Bornemisza ar trebui să fie gata în iunie 2014. Deşi au început încă din 2012, lucrările sunt de durată, având în vedere condiţiile speciale de îndeplinit în procesul de restaurare a unui monument istoric.

Proiectul are o valoare totală de 18,1 milioane lei, din care 8,3 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă obţinută de dezvoltator prin Programul Operaţional Regional.

Investiţia nu ar fi fost fezabilă fără finanţarea europeană, având în vedere că în prezent chiria medie pentru spaţiile de birouri din Târgu Mureş este de 4-5 euro pe mp pe lună. În plus, există o penurie de chiriaşi, în contextul în care multe firme mici şi mijlocii preferă să ocupe locuinţe, nu spaţii de birouri, argumentează domnul Tănăsoiu.

Clădirea are subsol, parter, etaj şi mansardă şi a fost construită din bolţari şi cărămidă, fiind acoperită cu ţiglă. Suprafaţa ocupată la sol este de 1.120 mp, iar suprafaţa construită totală de 3.314 mp, repartizată pe subsol (aproximativ 780 mp), parter (1.120 mp), etaj (1.200 mp) şi mansardă (în jur de 200 mp). În forma existentă la începerea lucrărilor, clădirea era amenajată pentru ateliere, birouri şi depozite.

Conform contractului de finanţare semnat de dezvoltator cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, proiectul presupune restaurarea casei monument istoric prin refacerea faţadei, a picturii murale, a balustradelor şi a coridorului cu arcade. Tot din bugetul proiectului va fi construit un corp nou. Centrul va găzdui în jur de 15 firme pe o suprafaţă de peste 2.300 mp. De asemenea, vor fi amenajate două săli de şedinţe, o cafenea, o sală de conferinţe, un centru de copiere-printare, dar şi o parcare cu 15 locuri. Firmele care vor fi găzduite în centru vor beneficia de servicii de recepţie, servicii de colectare şi distribuire a corespondenţei, servicii de asigurare a controlului accesului şi securităţii clădirii, acces gratuit la echipamentele necesare organizării de conferinţe, acces gratuit la centrul de copiere şi printare, acces gratuit la conexiune broadband etc.

Casa Bornemisza, amplasată pe str. Târgului nr. 1 din Târgu-Mureş a fost construită în etape în intervalul 1803 - 1811 ca reşedinţă pentru negustorul armean Csiki Marton. Clădirea reprezintă unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale oraşului din epoca barocă, valoarea sa fiind dată îndeosebi de faţadă, curtea interioară, pictura murală a interiorului şi şarpanta barocă. Din acest motiv clădirea deţine titulatura de monument istoric clasa B (de interes local), potrivit studiului de istoria artei realizat asupra imobilului de istoricul de artă Orban Janos.

Clădirea a fost naţionalizată în perioada comunistă şi utilizată ca fabrică de pantofi, în condiţii improprii de conservare.

În 1950 a fost construită o aripă nouă pentru ateliere, au fost executate mai multe modificări la parter, adăugate mai multe ziduri interioare şi a fost îndepărtată faţada barocă. Clădirea a trecut în anul 1983 printr-o etapă de restaurare pe parcursul căreia a fost reconstituită ornamentaţia originală.

Primavera Development a cumpărat proprietatea în anul 2007. Contractul de finanţare pentru obţinerea de fonduri europene necesare realizării proiectului a fost semnat în mai 2012.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 2 / 2021

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional