Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

PROIECTE DE INVESTIŢIIClădiri medicale: Modernizarea centrului de recuperare neuropsihiatrică din Luduş

F.A. Investiţii /

Lucrările pentru reabilitarea Centrului de recuperare neuropsihiatrică din Luduş ar putea fi licitate în luna noiembrie.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a semnat contractul de finanţare a proiectului "Reabilitare, modernizare şi dotare clădire pentru înfiinţare centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Luduş" pe 6 octombrie şi se spera ca licitaţiile pentru audit şi dirigenţie de şantier să fie lansate în luna decembrie, dacă nu există contestaţiii sau întârzieri, ne-a declarat Ciprian Turdean, administrator in cadrul DGASPC Mures.

Investiţia totală se ridică la suma de 3,71 milioane de lei, 2% reprezentând contribuţia Consiliului Judeţean, iar restul de 2,86 de milioane de lei constituind fonduri nerambursabile. Proiectul finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritara 3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale" va fi finalizat în luna octombrie 2012.

Firma proiectantă este S.C. Proiect S.R.L. Tg. Mureş.

Clădirea, care a funcţionat până în 2007 ca centru de plasament zonal, are o suprafaţă de 2.400 mp şi este formată din parter şi trei etaje. Compartimentarea va delimita o cantină, un corp de cazare, centrala termincă, anexe şi birouri. Imobilul va beneficia de lucrări de reabilitare, modernizare şi dotare cu echipamente specifice. Astfel, va fi nevoie de repararea acoperişului şi a zonelor în care se infiltrează apa. Fiecare cameră va fi dotată cu grup sanitar, capacitatea camerelor fiind de trei persoane. Clădirea va fi dotată cu două lifturi: unul pentru persoane şi unul pentru aprovizionare.

Centrul va putea adăposti 108 persoane cu probleme neuropsihiatrice. Acestea vor fi selectate din lista de beneficiari care aşteaptă de ani de zile la dosare, dupa cum ne-a declarat şi Ciprian Turdean. De asemenea bolnavii de Alzheimer vor beneficia de un salon separat.

Prin acest proiect vor fi create 69 de locuri de muncă permanente.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective